"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Nu pot decat sa iti spun ca imi pare nespus de rau,avand in vedere ca eu pe 14ianuarie am nascut. Este foarte greu si banuiesc ce este in sufletul tau. As vrea sa existe ceva/cineva care sa ne ia durerea asta apasatoare...Dar nu exista... te pup draga mamica si fi tare : (
Daca nu scriu asa des nu inseamna ca nu ma gandesc la tine copilasul meu mic si iubit...azi am avut grija cateva ore de verisorul tau Levi care are 7 luni,,,mi-e atat de drag,Luca il iubeste mult,ii da jucariile lui, se joaca cu el...mi se rupea sufletul cand il vedeam cat ii place cu el,ma gandeam ce scumpi ati fi fost voi amandoi impreuna,comorile mele ...cat as fi vrut ca in loc sa scriu aici pe forum sa ma joc cu tine acuma cat Luca doarme,ai mai crescut, acum stii sa-ti tii jucaria in manuta,iti papi degetelele,razi si ganguresti tot mai mult, ,,ahhh,dar toate astea sunt in iamginatia mea realitatea e alta si e atat de dureroasa...imi este dor de tine emanuel, ti-am dus la mormant o jucarie... imi lipseste tot ce trebuia sa facem noi impreuna... Te iubesc,pui mic !!!
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Draga mea...imi lipsesc cuvintele de admiratie pt curajul tau de a lupta in continuare!!! Eu, mama a unui baietel de 2 ani si 10 luni si a unui bebelus de aproape 5 luni, nu cunosc durerea ta sau a celorlalte mamici de ingerasi,insa va sunt alaturi si, cu tot sufletul, te incurajez mai ales pe tine,constienta fiind ca traiesc visul care pt tine nu s-a mai implinit...Dar tocmai din acest motiv ma aflu aici, recunoscatoare Cerului pt minunile din viata mea, smerita, umila, neindraznind parca sa-mi strig fericirea, ca sa ascult cu respect "plansul" vostru...Nu pot si nu vreau sa raman indiferenta cand aud asemenea grozavii!!! Daca te-as putea ajuta cu ceva, nu stiu, cu orice, mai alinandu-ti astfel suferinta, as face-o cu drag Iti multumesc ca ne-ai vorbit despre copilul tau; prin curajul tau, l-am cunoscut si eu pe Emanuel...sa-i trimit un gand senin, sa-l imbratisez cu sufletul meu...Ma plec in fata ta si a durerii tale
Nu realitatea este cea care conteaza, ci modul in care se reflecta asupra sufletelor noastre.
Draga Daniela,multumesc mult pt incurajare,chiar am mare nevoie E un lucru mare ca iti faci timp sa citesti povestile triste ale atator mamici,avand in vedere ca tu ai copiii langa tine...esti speciala pt asta,de obicei oamenii fug de suferinta altora de frica sa nu sufere si ei... am observat ca avem copii cam de aceeasi varsta, Luca are 2 ani si 8 luni,Emanuel ar fi avut 4 luni in curand...e asa de greu de cand a plecat, in fiecare zi trebuie sa invat sa traiesc, sa lupt pt ceea ce mi-a ramas aici, copilul si sotul meu, desi simt ca nu as mai lupta, simt ca vreau sa ma inchid , sa plang in voie, sa nu mai traiesc pt nimic din lume,,,nu vreau si nu am nevoie sa ma binedispun, sa simt vreo bucurie...si totusi, am un copilas de crescut care e dependent de mine,are nevoie de iubirea mea,de protectie, si pt asta merita sa lupt,,,desi inima ma doare ca Emanuel nu mai e cu mine,ma simt trasa in doua parti, ma silesc sa fiu o mama buna pt Luca asa cum as fi fost pt amandoi baietii mei, fac mari eforturi sa nu imi simta starea, si asa sufera destul, de multe ori vine la mine ma imbratiseaza si zice "nu mai plange mami, eu te apar"...chiar daca nu imi curg lacrimi din ochi in acele momente el imi simte starea inimii...nu am putut sa il feresc complet de suferinta, pt ca a fost durerea noastra ca familie, a fost fratiorul lui asteptat care nu a mai venit acasa decat in sicriu tin minte ca-l incurajam pe luca sa ii ia manuta, sa il pupe, sa ii puna el jucaria in manuta, stiam ca alta ocazie nu mai are sa fie cu fratiorul lui,aici pe pamant cel putin...
Domnul sa ne ajute sa mergem inainte, sa ne dea putere si mangaiere fiecarei familii a caror copii sunt Sus...
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Draga Gabriela, nu merit nici un compliment !!! Nu fac nimic pt voi, mamicile indoliate, ci doar citesc, atat cat apuc, povestile voastre si imi pare rau ca nu reusesc sa scriu mesaje de incurajare fiecarei mame...Imi este gandul mereu la voi! In bucuria mea de a-mi avea copiii alaturi, imi amintesc de povestile voastre triste si sufar atat de tare (stiu totusi ca durerea mea e superficiala fata de a voastra!) imaginandu-mi ca as putea trai o astfel de poveste, defapt...un cosmar! Daca gandul aduce o asemenea durere, atunci inseamna ca realitatea e crancena! De asta ma aflu aici draga Gabriela, pt ca sunt mama; si tu, si toate celelalte sunteti mame (fara de copii, din pacate), si inima mea ia parte la suferinta voastra, caci ceea ce ma deosebeste pe mine de voi...nu mi se datoreaza;...am obligatia morala de-a pune umarul meu "neinrobit" de "povara" mortii unui copil...sa incerc sa va ridic, macar putin...macar sa stau alaturi...Esti prima persoana pe care am adaugat-o in lista mea de prienteni (v-as adauga pe toate!) si sunt aici daca ai nevoie de un sfat, de ceva... Ma gandesc uneori mergand pe strada...oare care femeie poarta in suflet "acea" suferinta? Cum nu o arata nimeni pe chip? sau cum de nu vad eu? As putea trece chiar pe langa tine sau o alta mamica de pe acest site...si nu as sti. De asta cred k sunteti puternice, ca ascundeti durerea de ochii strainilor; cum puteti? prin ce forte? de unde atata curaj? Eu imi zic ca as innebuni, ca as urla, m-as tavali in chinuri...m-ar inchide la nebuni. Poate ca inima ta si a celorlalte e un "sanatoriu" in care se tipa, se urla..., iar noi nu auzim, nu vedem...Imi pare rau... Daca iti face bine, vorbeste-mi...despre tine, orice detaliu care ti se pare ca e banal pt altii...poti sa mi-l spui, lasa durerea ta sa aiba ecou. Vorbeste-mi si despre Emanuel...m-ai emotionat pana la lacrimi cum ti-l imaginai jucandu-se cu manutele, prinzand jucarii...L-am vazut in bebelusul meu, Darius, si mi-a sfarait inima gandindu-ma la "golul" din viata ta...Vorbeste-mi despre Luca...asa ca inocenta lui iti da putere? asa ca nevoia lui de o mama te intareste? Si pe el l-am vazut in Sergiu (baietelul meu mai mare), atat de atasat de fratior...Ca-ntr-o oglinda vad viata ta; te vad pe tine...ma vad pe mine, nu ne deosebeste "decat" o tragedie, iar acest "decat" e TOTUL. Lasa-ma sa inteleg durerea ta,...sa nu mai fii singura! Imi joaca imaginatia feste, imi zic uneori ca prezenta mea pe acest site nu-i a bine...ca locul meu nu-i aici,...ma incearca ganduri negre. Daca ar sti sotul meu, m-ar certa rau, dar...nu pot ramane indiferenta,; dau la o parte prostiile, superstitiile din capul meu greu incercat de o imaginatie aproape bolnava...si-ti raman alaturi. Ai dreptate, primul impuls ar fi sa fug de suferinta voastra, ma sperie, e un vis urat, insa n-am unde fugi...asa cum nici tu nu ai unde fugi...
Nu realitatea este cea care conteaza, ci modul in care se reflecta asupra sufletelor noastre.
ieri am avut 4 ani de casnicie...4 ani, 2 copii,unul cu noi, unul doar in inimile noastre...suntem mandrii de amandoi, cat am fi dorit sa fim toti aici, impreuna... Nu am sarbatorit, sarbatoarea nu-si mai are locul in casa noastra de cand nu mai esti, ...totusi am facut un mic tortulet, pe care am pus initialele noastre,eu tati, Luca, Emanuel....nu aveai cum sa lipsesti tu,esti copilasul nostru, al doilea baietel,si vei ramane mereu in inimile noastre,,, zilele trec atat de greu si de trist, cand ma trezesc in fiecare dimineata si imi dau seama cum e realitatea,imi vine sa urlu,,,,si in sufletul meu cred ca continuu urlu,disper,,,incerc sa nu ma arat, dar ceea ce simt e atat de greu de suportat,,,si daca as arata cuiva,nu ar intelege aceasta durere,trebuie sa ne ducem crucea singure,fiecare mamica pe a ei... Inima mea tanjeste dupa tine,nu mai am nici o putere,copilasul meu, atat as vrea sa apari in visul meu, sa ma incurajezi, sa-mi spui in fiecare zi " Mami, mai rezista o zi,,,inca o zi,odata ne vom reintalni si vom fi impreuna pt totdeauna!"...incerc sa imi imaginez ca asta vrei sa fac, sa lupt, in fiecare zi,chiar daca e greu, sa nu ma las...Doamne da-mi Tu putere,sa rezist,sa ma ridic,sa merg inainte...
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Dragul meu, de ce nu esti langa mine sa te tin in brate, sa-ti spun cat de mult te iubesc...sa te privesc cum razi si ganguresti, sa ma tragi de par, sa te uiti curios prin casa, la fratiorul tau cum se joaca,,,el se joaca singur, ce frumos v-ati fi jucat impreuna... ieri tati a tuns iarba la cimitir, era asa mare ca incepusem sa ma tem de serpi,,,mormantul tau e in cimitirul vechi, acolo ti-a gasit bunu loc,langa matusica ta,sora mea cea mai mare, care tot la 3 zile s-a dus,,,tati a facut o carare ca sa ajung mai usor la tine,asa pustiu e cimitirul, doar eu merg zilnic, nu prea mai vad pe cineva decat rar,,,dar e mai bine asa, mai bine sa nu mai fie nici un copilas plecat atat de devreme ...desi mai sunt...e sora mea, sunt copilasii lui Teo,plecati in urma cu 14 si 10 ani,tot asa mititei,,,imi imaginez ca te-au intampinat cand ai ajuns in Cer,ca s-au bucurat sa vada pe cineva din familie... Mi-e asa de greu fara tine,imi este f dor de tine , au trecut 16 saptamani si nu mi-am revenit, ma simt pustie,trista, incerc sa nu ma arat dar imi vine sa izbucnesc tot timpul in plans, cand imi dau seama ca nu esti, ca n-o sa te mai am aici... mi-e doooooooorrrrrrr!!!!!!!!!
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Suferi atat de mult...de nedescris in cuvinte. Imi pare rau k nu te-am incurajat cu nimic, k am scris asa mult...plictisitor de mult, k vorbele nu mai pot conta pt tine, k toate iti sunt zadarnice...Ai dreptate, doar tu iti cunosti durerea...Voi spune doar atat: cred k si tine, k Emanuel vrea sa fii puternica, pt el, pt Luca...pt toti, caci va veni si ziua cand va veti reintalni!...
Nu realitatea este cea care conteaza, ci modul in care se reflecta asupra sufletelor noastre.
Draga Daniela, sa nu crezi ca nu m-ai incurajat prin cuvintele tale, asa cum ti-am mai spus nu am intalnit pana acum pe cineva care nu a cunoscut aceasta durere si totusi incearca sa o inteleaga si sa incurajeze pe cele/cei care trec pe aici.. Doar ca asa e viata acum,de cand Emanuel nu mai este cu noi, foarte schimbatoare, starea mea poate fi mai buna intr-un moment, ca apoi sa cad iar,poate mai jos...nu pot tot timpul sa fiu puternica, stiu ca asa trebuie,mai ales pt Luca, dar nu imi iese intotdeauna si sa nu crezi ca mi-ai scris prea mult, din contra,am vazut ca ai pus suflet in ce ai scris si m-au ajutat vorbele tale. Multumesc inca o data ca te gandesti la mine si iti faci timp sa ma asculti. eu am observat ca m-am schimbat si nu voi mai putea fi cum am fost,durerea e cu mine tot timpul si nu imi da voie sa ma pot bucura de ceva,,,poate in timp voi invata sa traiesc mai bine si mai frumos chiar cu durere in suflet,,,,pt ca asta am vazut si voi incerca sa invat de la mamicile de pe forum...
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Draga Gabriela, ESTI PUTERNICA! Timpul te va invata sa poti sa suporti durerea sa o duci cu tine mereu. Acume atat de devreme... Mai lasa-i timpului...timp...Vad ca si la tine in familie sunt atatia ingerasi...si la mine la fel... Te imbratisez cu drag. Pentru tine inger bland.
Durerea e cu tine tot timpul pt ca si iubirea e cu tine tot timpul! Emanuel va fi fiul tau pt totdeauna, l-ai avut in viata ta si asta nu se poate schimba...suferi pt ca-l iubesti si tu stii, cu totii stim k ne doare cand persoana iubita lipseste...n-o putem privi, atinge, imbratisa...si mai cu seama cand aceasta persoana e parte din noi! Draga mea, dragostea ta de mama e fireasca...pt ca inca suferi. Te imbratisez si te incurajez...simte-l pe Emanuel...asta inseamna k e prezent in viata ta. Chiar daca doare...Ce stim noi ce e normal, ce e bn sa simti si ce nu? Trairea ta e reala.
Nu realitatea este cea care conteaza, ci modul in care se reflecta asupra sufletelor noastre.
Copile drag, ma gandesc atat de mult la tine,,,,astazi se implinesc 17 saptamani de cand te-am nascut,,,,si inca nu am gasit raspuns la intrebarea DE CE???????? si ma intreb ,oare voi mai gasi raspuns aici? imi amintesc chipul tau din prima clipa cand te-am vazut,te aspirau si i-am zis doctorului ca semeni cu fratiorul tau,,,erai asa frumos,perfect,,,de ce sa pleci? nu sufereai de nimic,erai doar prematur,,,cati nu se nasc prematur si traiesc?????aveai 2 kg, nici prea mic nu erai si atunci,DE CE????????? nu te-am visat,macar in vis de ai aparea,,,ieri,venind de la cimitir,am "visat" cum ne vom reintalni, de fapt mi-am imaginat si m-am rugat Domnului ca atunci cand voi ajunge in Cer sa vina El,sa mi te aduca in brate,El care mi te-a luat atat de devreme,sa mi te dea sa te strang la pieptul meu,,,,ooo,iubitul meu, cat de mult imi lipsesti,cat imi e de dor....
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Draga Gabriela, Sunt alaturi de tine. Cuvintele sunt prea mici ca sa aline o durere atat de mare. Aici vorbim ...ca de la suflet la suflet. Nu stim de ce micul Emanuel a plecat. Poate era in cautarea linistii, a venit pe pamant sa-si cunoasca parintii, pe cei pe care-i va ocroti dupa plecarea lui si poate ca asta a fost misiunea lui aici pe Pamant. Sper ca timpul sa te ajute si pe tine cum ne ajuta pe noi: sa te invete cum sa suporti durerea. Te imbratisez cu drag
Multumesc pt incurajare si pt cuvintele frumoase....chiar aveam mare nevoie Dar prea putin a stat Emanuel cu noi, nu a apucat sa ne cunoasca, nici nu stiu daca m-a vazut pt ca mereu dormea cand mergeam la el, si cand deschidea ochisorii nu se uita la mine, era in incubator,,,,sper totusi ca m-a simtit,ii vorbeam,il strigam pe nume si ii spuneam cat il iubesc si il astept sa mi-l dea,,,n-am sa uit ultimele lui clipe,era pe cale sa isi ia zborul si a deschis odata amandoi ochisorii,pt 2 secunde,,,ah,cat am crezut ca isi revine,,,imi amintesc ca sotul meu a zis catre final " du-te emanuel in Cer la Domnul Isus..." iar eu ii spuneam sa nu se duca....ce clipe dureroase,as fi vrut sa plec cu el,era prea mic, cum sa il las singur? e 1 iunie, Luca a sarbatorit la gradi, a fost si el azi, au avut un concurs,a primit premiu,,,iar tu...tie ce ti-am luat? inca 2 flori pe mormant,tu nu ai nevoie de nimic din lume... as fi vrut sa-ti iau si tie hainute, am luat pt verisorul tau care are azi 3 luni... numai tu nu esti cu noi,ma doare asa tare absenta ta...
Intr-o zi,in Rai,il voi avea din nou pe Emanuel...
Cata durere si dor reies din cuvintele tale . Nu cred ca exista lucru mai dureros decat cel pe care il purtam noi, parintii de ingeri. Citindu-ti ultima postare am retrait momentele prin care am trecut si noi in urma cu un an, doare - o durere fara margini si fara leac. Nu ne ramane altceva decat sa ne rugam lui Dumnezeu ca ingerasii nostri sa nu ne simta durerea, sa fie doar iubirea cea care va ajunge la ei.
Cat de tare doare offff De multe ori cuvintele parca nu isi au rostul si nu ajuta, dar iti pot spune cu toata sinceritatea, ca noi....iti vom fi mereu alaturi si de vom asculta ori de cate ori vei simti nevoia sa ne vorbesti despre micutul tau
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......