"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Imi pare rau ca nicide data asta nu am ajuns sa va aprind o lumanare la Valul de Lumina ,insa ma gandesc intens la voi ingerasii mei! Mii de stelute lucitoare pentru voi!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
Ce mai faci, scumpa Feli ? Ti-am spus ca voi incerca sa vin cat mai des la tine in casuta ...scuze pentru intarziere ! Langa tine, cu multe ganduri bune, si
Multumesc pentru vizita Caresse.. ce ce fac? incerc sa traiesc cu durerea pierderii si cu rautatile lumii in care ne invartim cu totii..ma rog, la faza cu rautatile mai si reactionez...si stiu ca fiecare pasare pe limba ei piere... Ingerasii mei dragi, vreau sa va simt langa mine in momentele astea delicate...si cred ca sunteti si mi dati forta! Va iubesc!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
Of , scumpo , ai mare dreptate cu rautatile oamenilor , insa eu stiu sigur ca poti sa ignori asemenea oameni , sa le spui ce ai de spus , pe un ton nu critic insa ferm si sa pleci , unii dintre ei isi vor da seama ca au gresit si te vor mai cauta altii vor merge inainte pe drumul lor in ignoranta lor !
Te imbratisez cu drag si ma rog sa gasesti rabdarea si puterea de a trece peste toate !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Dragul meu Samburel...acum un an ai ales sa pleci.. ..mi e tare greu , ai fi avut 4 luni daca ...micuta mea Daria(Samburel)...ai fi fost langa sora ta... Ai grija de noi alaturi de strumf mic de acolo de Sus!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
sunt alaturi de tine..........incercand sa iti mai iau din durere...... dor...
AMALIA, mama ingerasei SOFIA IOANA....plecata mult prea devreme .... ...Ma prefac puternica, ma imbarbatez cand mi-e greu si ma fac ca ma tin singura in brate, si-mi sterg lacrimile sa redevin puternica....
ITI MULTUMESC DIN SUFLET FELI. IARTA-MA CA DE FFFFFFF MULT TIMP NU TI-AM MAI SCRIS, STAU RAU CU TIMPUL........DAR CRED CA MA INTELEGI. MA REPET SI-TI MULTUMESC CA NE-AI VIZITA SI NE-AI LASAT OPTIMISM, GINDURI BUNE SI SINCERE SI CALDURA SUFLETULUI TAU FRUMOS. ITI SUNT ALATURI CU TOT SUFLETUL SI IMI PARE SINCER RAU PT CEI 3 INGERASI AI TAI D-ZEU SI PUIUTII TAI SA-TI DEA PUTERE, LINISTE SUFLETEASCA SI MINGIIERE DIVINA, ANGELICA .
PT PUISORII TAI DIN LUMEA BUNA NEVAZUTA SI SINCERE , VESNICA SI MILIOANE DE PARFUMATE PRECUM SUFLETELELE LOR DRAGI. SOMNIC USOR PUISORI FRUMOSI.
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
Felicia azi echipa E.M.M.A a venit sa iti fie alaturi, am venit sa te imbratisam. Stim cat de importanta este aceasta zi pentru tine, azi Samburel implineste un anisor de cand DD a ales din imparatia lui o pereche de aripioare sa ii daruiasca. Nu esti singura draga noastra iar amintirea ingerasului tau va ramane vie mereu.
Zbor lin drag ingeras, zbor lin Samburel
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
Marwana, Carrese,multumesc ca v-ati amintit.. da, a trecut un an de cand am aflat la morfo fetala de trim 1 ca Samburel plecase...am sufletul greu si inca nu pot sa nu ma intreb DE CE?? Mai cu seama ca am mai pierdut 2 puiuti de atunci...Diana ,surioara lor,isi doreste un fratior aici,priveste cu asa drag bebeii.Eu nu stiu daca mai am curajul sa incerc,dar va veni pe lume un bebe verisor in luna iulie. Dragul meu Smburel,mama nu va uita niciodata cele 10 saptamani petrecute impreuna!
4 ingerasi in Cer si o 2 fetite pe Pamant .. Iit multumim,Doamne!
Diana,te iubesc enorm! Amma Nectaria, luptatoarea mea, mami si tati vor fi alaturi de tine si vei fi bine!
ingerasii mei,veti fi mereu in sufletul meu! O parte din el e Sus langa voi!
draga Felicia si eu am trecut prin asta si te inteleg perfect si mie mie si spunea la fel 'lasa ca era mic,lasa ca ai tot timpul sa mai faci,lasa ca asa a fst sa fie si in mine se rupea sufletul si as fi facut orice pt el"dumnezeu ii ia la El doar pe cei bunii ingerasii nostri vegeaza asupra nstra si fac totul ca se ne fie bine asa cum si noi am fi facut pentru ei...ai putere si gandestete ca e intr-o lume mai bune si candva ii vom intalnii.toate cele bune si o zi cat mai frumoasa ai grija de fetita ta si de tine te pup
Ce mai faci Felicia? Imi cer scuze ca nu te-am mai vizitat de mult...sa sti ca ma gandesc la voi..dar uneori nici nu stiu ce sa scriu.... Zbor lin INGERASI MICUTI