"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Multumesc de raspunsuri de ceva vreme nu am putu intra pe emma, e a doua oara cand as apatesc a trebui sa imi refac contul....Dragul meu Robert imi pare rau ca nu am putu sa iti scriu gandurile mele de ceva vreme...Am fost la mormantul tau de 1 Noiembrie, era atata tristete si pustiu ,noroc cu lumanarile ce ardeau si florile aduse si de alti parinti la micile voastre morminte, of doamne ce dor imi e de tine.
Draga noastra, echipa E.M.M.A. este alaturi de sufletul tau. Te imbratisam si ne rugam pentru linistea ta sufleteasca. O zi trista pentru tine Ingerasul tau Robert ar fi implinit 14 ani...un baiat mare, care ti-ar fi adus doar zambete pe buze si in suflet. Sper din suflet, ca Ingerasul tau Robert, a venit in visul tau si ti-a alinat putin sufletul. Zbor lin si Lumina vesnica, Ingeras gingas!