"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
te iubesc ingerul meu dulce...imi pare rau ca nu am plans,dar nu am vrut sa te intristez de ziua ta.....imi lipsesti....te iubesc si te voi iubi mereu....acum sunt la tusi a ta,maine dimineata are lulu serbare...stii ca nu puteam lipsi....ce dragalasi sunt verisorii tai...ce scumpi...azi l-am iubit mai mult pe lulu,l-am alintat mai mult...stii ca nu fac diferente intre ei,intre nici unul din verisorii tai,nici chiar intre cei mari...ii iubesc pe toti ca si cum ar fi ai mei....dar lulu mi-e atat de drag...ei mi-au dat forta de care aveam nevoie pana sa apara danut....acum toti 3 ma fac sa mai uit durerea,sa ma pot gandi la tine cu zambetul pe buze,mai sterg din disperare,din dor....iti multumesc pt darurile frumoase pe care mi le faci....azi cand am coborat din autobuz mi-au dat lacrimile,dar o randunica a zburat pe langa mine si mi-am dat seama ca esti tu,ca imi esti alaturi si ca nu vrei sa ma vezi plangand......te iubesc ingerasul meu mic si dulce si nu te voi uita niciodata....
te iubesc ingerasul meu micut...imi lipsesti....tu si fratiorul tau nu aveti nevoie de dragostea rudelor lui tati...eu,taticul vostru si bunicutii va iubim muuuuuullllttttt de tot...cat pt toata lumea....
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
te iubesc micutul meu ingeras...daca il vezi pe unchiul tau paul spune-i la multi ani din partea noastra....distractie placuta azi...cred ca sarbatoresti cu ingerasii pe care ii cheama "paul/petru"...sa fii cuminte...mamii si tatii te iubesc mult de tot
te iubesc ingerul meu micut...chiar daca nimeni nu intelege ca tu existi si ai existat si ca te iubesc din toata inima...asta nu trebuie sa ne intereseze pe noi...tu stii ca mamii si tatii te iubesc mult de tot.....ce frumos te joci cu fratiorul tau...il inveti sa se strambe maimutica ? azi danut a cazut din pat...am tras o sperietura,am crezut ca mor...el mititelul nu se lovise tare,mai tare l-am speriat eu...dar ai vazut ce repede l-a calmat tatii...?dupa aceea avea chef de joaca...ai venit tu sa te joci cu el?ingerasul meu scump...te rog ai grija de danut....te iubim mult....si ne lipsesti....
te iubesc mult de tot ingerul meu micut nicusor a venit din italia... e varul tau...mamii avea grija de el cand era mic...era o obraznicatura de baiat....lui danut ii place mult de el(auzi ce zice nicu...foarte mult)....si tie ti-ar fi placut de el.... te pup dulce micutul meu ingeras.....ai vazut ca danut zice mama?cam rar dar e bun si atat.....mi-ar fi placut sa te aud si pe tine spunandu-mi mama..... te iubesc mult de tot si iti multumesc din suflet ca ai mereu grija de fratiorul tau mai mic....
ingerasul meu scump...te iubesc enorm,mereu te voi iubi....sunt trista...stii ca e nicusor la noi...si incerc sa il inteleg,sa il ajut...stiu cum e sa fii adolescent...sau credeam ca stiu pt ca nu am trecut de mult de faza aia...dar am inteles in seara asta ca toate prin care am trecut,mai ales pierderea ta m-au facut sa vad viata altfel,poate imi mai place mie sa copilaresc,sa mai ies in oras,sau sa ma alint...dar lucrurile care la 18 ani mi se pareau importante acum nu mai inseamna nimic...acum atatea la care sa ma gandesc...poate tocmai faptul ca inainte tot ce mi se intampla rau,pb cu baietii..cu gasca mi se pareau o tragedie acum mi se par copilarii...stiu ca pt un tanar e normal sa fie asa,as vrea sa inteleg mai bine prin ce trece nicu,mai ales ca el are atata incredere in mine si mi-a zis ca perioada care a petrecut-o aici cand era mic a fost cea mai frumoasa si ca eu am facut sa fie asa...as vrea si acum sa il iau in brate ca atunci cand ii era dor de mama lui sau sa rezolv eu problemele in locul lui...dar nu pot...pot doar sa il sfatuiesc,sa incerc sa ajung cumva la el dar imi este greu pt ca il vad asa cum o mama isi vede puiul...mereu micut si prostut....pt mine el va fi mereu ca propiul copil,cu el ma jucam ca sunt mama lui cand eram mici...inca de atunci visam sa fiu mama....si acum cand e langa mine si chiar are nevoi de mine nu stiu ce sa fac....sunt impartita in doua..pe de-o parte imi vine sa il scutur putin si sa il fac sa inteleaga ca greseste si sa fiu mai dura...pe de alta parte as vrea sa ii fiu prietena,sa privesc lucrurile din perspectiva lui...nu stiu care abordare ar fi cea corecta.....poate daca stie vre-o mamica de tanar de 18 ani sa imi zica cum e mai bine.....
Cel mai bine este sa ii fii prietena si sa ii dai povete, sa ii spui cum ai proceda tu in locul lui. Este bine ca el are incredere in tine si iti vorbeste, asa il poti ajuta si poti fi alaturi de el..
Alaturi de voi, Nicoleta Nedelea Lazar (Marwana ;-)!), mama micutei Kali si a ingerasei Tasha
te iubesc inger mic...te iubesc din toata inima...nu fii speriat micutul meu,mamii e aici si mereu te va iubi si va avea grija de tine si de fratiorul tau,voi sunteti totul pt mine,va iubesste mamii tare de tot....si pe tine te ador.... micutul meu inger
te iubesc din toata inima ingerasul meu micut....i-am zis azi bunicii tale ca am cel mai frumos cadou,ca nu trebuie sa imi cumpere nimeni nimic,il am pe danut....dar stii care ar mai fi un cadou frumos?sa imi apari tu in vis...radeam cu bunicul tau ca ar fi frumos dsa invete danut sa zica mama pana maine....dar de ce nu mai bine vii tu in visul meu in noaptea asta si imi spui mama?te iubesc atat de mult ingerasul meu...ai fi fost baiat mare,m-ai fi pupat si mi-ai fu spus "la multi ani mami..."...spune-mi in vis ingerasul meu...mai face atat de fericita....
La multi ani, Marina draga! Sanatate si liniste sufleteasca iti dorim. Echipa E.M.M.A
"Te iubesc si te voi iubi toata viata, iar daca si dupa moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna!" D.Alighieri "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow." ........my precious child.......
te iubesc ingerul meu micut,te iubesc atat de mult...ce frumos esti inger drag...cand m-am trezit nu stiam de ce l-am visat pe vladut,nepotelul simonei...dar cand mi-am amintit visul mi-am dat seama ca nu era el,ca era un bebe brunet,ca arata altfel decat vladut...erai tu ingerasul meu iubit...si ca sa nu existe nici un dubiu te-am visat la simo in balcon,pt ca vladut are varsta pe care ar fi trebuit sa o ai tu acum,lui vladut i-am dat hainutele pt tine...te iubesc ingerul meu scump...multumesc pt cadoul atat de frumos
UN SINCER SI INTIRZIAT LA MULTI ANI ITI DORESC SCUMPA MEA MARYNA SANATATE, FERICIRE, PUTERE, LINISTE SI TOT CE-TI DORESTI D-ZEU SA-TI DEA PT TN PRIETENA SI MAMICA DRAGA
PT SCUMPUL SI FRUMOSUL TAU INGERAS ASCULTATOR SOMN USOR SI ZBOR LIN DULCE INGERAS
'''''''Corina , mama ingerasului ANDREI NANU , a unui pui fff mik nenascut , si-a unei minunate fetite aici pe pamint, ANDREA MARIA '''''''
te iubesc mult de tot ingerasul meu micut....ce surpriza placuta ne-ai facut zilele trecute inger...acei fluturasi..primul cand am plecat cu tati si danut la cumparaturi si al doilea in fata blocului cand ne intorceam....cel de acasa a fost asa frumos...se tot invartea in jurul meu si al lui danut...si chiar s-a asezat o sec pe mana mea...si danut care il privea atent....am fost atat de fericita in acele clipe...stiam ca esti tu si tati o stia...si danut sigur....ce familie fericita eram...eu ,tati,danut si ingerasul nostru mult iubit...
am vazut niste poze pe facebook cu vladut..si a vazut si tati..i-am zis de ce mi-e asa drag vladut....e mai mic cu o luna decat tine,are cu o luna mai putin decat ai fi avut tu acum daca ai fi stat la mine in burtica cat trebuia...dar nu sunt trista,incerc sa nu fiu...pt ca stiu ca mereu vei fi langa noi...intr-o forma sau alta..si mai ales in inimile noastre...te vom iubi mereu ingerasul nostru micut