Nici nu stiu cu ce sa incep, cu bucuriile sau cu esecurile traite de mine pana acum.
Am sa incep totusi cu parte frumoasa a vietii. Sunt mamica unei fetite, Maria, care azi implineste 3 ani. Un copil dorit si asteptat foarte putin (dupa 3 luni de incercari am aflat ca ne-a ales pe noi sa-i fim parinti). Sarcina a decurs fara probleme iar la 37 de sapt si 2 zile a decis ca e timpul sa ne cunoastem. Am nascut prin cezariana la alegerea mea si de atunci ne umple zilele de fericire, bucurie, griji, nazbatii, emotii, oboseala si iubire pentru un copil sanatos de varsta ei. Prin ea simt ca nu m-am nascut degeaba. Daca doriti, ne puteti vedea pe: http://www.raduiordache.ro/maria.
Niciodata nu m-am gandit ca a avea copii (un lucru ce parea asa de usor candva) va deveni mai tarziu aprope imposibil. Spun asta pentru ca, atunci cand Maria avea 1 an si 8 luni am hotarat sa ne marim familia. La inceputul lunii iulie am ramas din nou insarcinata. Bucurie mare dar si putina teama pt ca nu stiam cum va evolua sarcina, speram la fel de bine ca si prima data. De ziua Mariei (25 aug) am anuntat toti prietenii ca vom fi din nou parinti. Din pacate, la o saptamana, pe 1 sept 2007, am pierdut sarcina de 9 saptamani care s-a oprit din evolutie. Multe lacrimi, dezamagire si intrebari ramase vesnic fara raspuns. La spital am fost nevoita sa trec printr-un chiuretaj dupa care m-am refacut foarte repede. Medicul care imi urmarea sarcina s-a spalat pe maini si mi-a dat raspunsul frecvent: pana in 3 luni se intampla, nu se cunoaste motivul. Mi-a impus o pauza de 2 luni dupa care mi-a dat din nou unda verde.
Cu teama si speranta am hotarat sa incercam din nou, asa ca, la jumatatea lui ianuarie 2008, am ramas din nou insarcinata pentru a 3-a oara. Au urmat vizitele regulate la ginecolog, analize, ecografii si tot ce tine de urmarirea unei sarcini. Niciodata nu am avut preferinte legate de sexul copiilor. Ne-am dorit sa fie sanatosi si in burtica si dupa aceea. Pe la 3 luni si jumatate am aflat ca va fi baietel. Il vedeam cum creste si ma rugam sa ii fie bine in casuta lui din burtica. Intr-o zi, cand eram la birou, am observat ca ceva nu era in regula, o pata maronie. Am plecat urgent la un cabinet medical unde mi s-a spus la ecograf ca ar fi placenta praevia, diagnostic infirmat de catre ecografistul de la medicul meu care urmarea sarcina. Nu banuiam atunci ca acela va fi inceputul sfarsitului. Duminica, pe 18 mai, s-au rupt membranele si asa l-am pierdut pe Matei, caci asa l-ar fi chemat. Ce ironie, nu? Matei inseamna: dar de la Dumnezeu de care eu nu am avut parte decat pana la 18 saptamani de sarcina. Am avut ragaz cateva zile inainte de a-l pierde sa-l simt cum se joaca prin burtica. Ce dor imi e de zilele cand isi facea simtita prezenta prin mici lovituri, atata cat sa-l simt si sa stiu ca-i e bine. Da oare ii era?
A fost nevoie sa trec din nou printr-o cezariana stabilita prin telefon ce catre cei 2 medici (al meu deoarece nu era in Bucuresti atunci si cel care m-a operat). Am facut anestezie generala si as fi vrut sa nu ma mai trezesc niciodata ca sa pot fi cu copii meu pierduti dar trebuia, pentru Maria. Am plecat acasa cu bratele goale si cu sufletul pe jumatate gol dintr-un loc unde vine unul si pleaca 2 sau 3. Noi am venit 2 si a plecat 1.
Credeam ca e un cosmar din catre trebuia sa ma trezesc dar, din pacate, totul era real. Mi-as fi vandut si sufletul numai sa am copii inapoi dar cine sa-l cumpere? Si ce dor imi e de ei, de amandoi. L-am simtit pe Matei pana cand am adormit pe masa se operatie. Se agita destul de tare, saracutul. Cred ca presimtea ce-l asteapta, dragul de el.
Am lasat placenta la analiza si mi s-a spus ca era putin imbatrtanita dar ca nu era motiv de pierdere a sarcinii. Medicul meu a dat din nou din umeri si a spus ca nu-si explica ceea ce s-a intamplat. A pus totul pe seama efortului si a unui streptococ de tip B, singura analiza proasta care a iesit la vremea respectiva. Alt medic mi-a spus ca ruperea membranelor in trim 2 de sarcina e putin studiata si ca nu-mi poate spune nimic sigur. Cel care m-a operat mi-a spus ca placenta era infectata, lucru care nu a reiesit din analiza ei. Multe pareri si niniun raspuns concret.
Parerea mea este ca s-a deschis colul si de aceea s-au rupt membranele. Asta se putea preintampina printr-un cerclaj.
Mi s-a spus sa astept 6 luni si apoi sa incerc din nou, dar oare mai am curajul avand in vedere ca nu se stie ce s-a intamplat cu cele 2 sarcini pierdute?
Sper ca DD sa aiba grija de sufletelele ingerasilor mei nevinovati si sa ii iubeasca la fel de mult ca si mine.
Au trecut deja 3 luni si ceva de la pierderea lui Mateias si nu trece ora din zi in care sa nu ma gandesc la ingerasii mei.
Imi cer scuze ca am lungit povestea si poate m-am pierdut in detalii.
Sanatate multa putere de a accepta ceea ce ni s-a intamplat.
Ne vom aminti de voi toti mereu, dragii nostri copii.
Codruta
.....Sunt alaturi de tine.Te pup si te imbratisez cu drag....si te rog sa ai grija de tine.....pentru ingerasul tau,si mai ales pentru printesa ta Maria care iti va managaia sufletul chinuit.Cu mult drag,Cristina,mamica ingerasului Razvan..... 
....Ce sa fac emotiile astea cand scriu pentru prima data unei mamici noi.....La multi ani !!!Mariei....sa creasca mare,sanatoasa si frumoasa...si voua dragi parinti sa va aduca numai bucurii 
.....Toate dorintele sa i se implineasca si sa nu cunoasca in veci necazul.....Pupici si imbratisari sarbatoritei 
(..."povestea" noastra o gasesti pe forum ...Un dor vesnic...Calin Gabriel )