"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Pe 25 ianuarie 2008 se implineste 7 ani decand fetita mea Ioana-Valentina s-a nascut dar care a murit exact la 2 zile dupa nastere.In toata perioada sarcinii am mers la medicul ginecolog si am urmarit indeaproape toata evoluti sarcinii mele. Aveam 30 de ani si imi doream nespus un copil. Doctorul meu mi-a zis "Draga mea Daniela de vreo 10 ani nu am mai vazut analize atat de bune la o femeie insarcinata", deci eram o mama perfect sanatoasa. Ce s-a intamplat cand am ajuns la spital si m-au luat durerile nasterii: a venit doctorul meu care m-a luat in evidenta pe la ora 19 seara, m-a dat in primire la asistenta spunandu-i ca nu crede ca voi naste in acea seara dar daca se intampla ceva sa-l sune indiferent de ora ca el va veni. Acea seara a fost o noapte de calvar pentru mine deoarece era luna ianuarie, afara incepuse un viscol cumplit, geamurile la salon erau sparte era un frig in salon de nu puteai sa stai decat cu 4 paturi pe tine. La ora 12 noaptea m-am dus la asisenta si am trezit-o din somn spunandu-i ca imi este rau si cred ca a venit momentul sa o aduc pe lume pe fetita mea. A venit asisenta m-a consultat, a vazut la aparat bataile inimii fetitei si a zis ca i-l suna pe doctor. Intre timp mi-a facut injectiile de dilatatie si care mai erau ca nu aveam de unde sa stiu deoarece eram la prima nastere. La cateva minute a zis ca nu m-am dilatat indeajuns si mi-a dat o pastila sa o tin sub limba. M-a dus pe masa de nasteri dar erau doar asisente, doctorul meu nu raspundea la telefon!!(l-am sunat si eu si asisenta de nenumarate ori) asa ca asisenta fara prea multe explicatii m-a suit pe masa spunandu-mi sa imping cat pot eu de tare. Ori nu aveam forta ori nu stiu ce se intampla ca copilul meu nu voia sa iasa(era prima nastere si nu stiam ce si cum se face). Prin vorbele asisentei care imi spunea impinge, impinge ca ii vad capul, aud o infirmiera care comenta ca sa nu tip ca mi-a placut sa fac copii acum sa duc treaba pana la capat. Vreau sa va spun ca am stat pe masa de nasteri 80 minute timp in care doctorita de garda dormea in cabinetul ei neinteresand-o ce se intampla, deoarece motiva ca nu eram pacienta ei(acest lucru i la spus asistentei cand a indraznit sa o deranjeze din somn). In timp ce eram pe masa sleita de puteri, infirmiera care era langa celelalte asistente mi-a tras un cot in burta, moment in care am simtit ca o explozie in burta. COT IN BURTA acesta a fost cauza, din cauza acestui cot copilul meu nu mai este in viata. Nu am auzit copilul tipand cand l-au scos. La o ora dupa cele intamplate a venit asisenta si mi-a zis ca am o fetita de 3.900 Kg si de 50 de cm. M-am bucurat enorm, in urmatoarea ora sunasem la telefon pe toata lumea sa dau vestea cea mare. Eram nerabdatoare sa o vad asa ca tinandu-ma cu mainile de pereti am ajuns la salonul unde erau copii, am intrat, am intrebat care este fetita mea si surpriza "copilul meu era la incubator" am intrebat De ce? mi s-a zis ca asa se pun copii care nu respira foarte bine dupa nastere. Erau 3 incubatoare, in celelalte erau cate 2 copii foarte mici, iar fetita mea(nascuta la termen nu prematur), fiind foarte mare fata de ceilalti copii din incubator era singura intr-un alt incubator. Din privirile asistentelor care nu-mi spuneau nimic am inteles ca ceva nu este in ordine. M-am reintors in salon, plangand non stop cateva ore. A venit ora de vizita, doctorul meu nu aparuse la mine in salon dar il vazusem trecand pe hol, nu va pot spune cata ura aveam in mine pentru acel doctor care primise multi bani pe perioada cat mergeam la cabinet(privat, deoarece acolo ma chema tot timpul) pentru urmarirea sarcinii si care imi promisese ca voi naste cu el si tot el mi-a recomandat sa nasc natural chiar daca eu aveam 30 de ani si eram la prima nastere. La vizita venisera 4 doctori(bineinteles nu si doctorul meu) fiecare avea pacienta lui, dar, pentru mine a fost un al doilea semn de intrebare cand toti intrebasera de mine, cum ma simt? (cu toate ca se vedea ca aveam ochii umflati de plans), m-au intrebat cum s-a purtat asistenta de garda cu mine. Am raspuns ca si-a facut datoria. In acea zi a venit la mine doctorita pediatra care a luat in primire copilul dimineata cand s-a schimbat garda si mi-a zis ca vor veni 2 doctori sa-i faca fetitei mele un control la cap cu niste aparate care nu erau in spital, ei veneu din Policlinica. In momentul in care au venit doctorii din policlinica sa-i faca acele teste a fost momentul in care am reusit sa-mi tin in brate fetita care parca abia astepta sa o tin in brate. I-au facut testele dupa care au plecat si eu a trebuit sa o las din nou in incubator cu acele furtunase la nas. Doctorita pediatra a venit si a vorbit cu mine, moment in care am vrut sa-i dau bani oricat numai sa-mi salveze fetita. A refuzat orice, mi-a zis ca ma intelege si ca spera sa nu fie ceea ce crede ea, adica sa nu-i fi crapat o vena la cap(exact asa pe intelesul tuturor mi-a zis), m-a batut cu palma pe umar si mi-a spus ca ar fi bine sa botez fetita acolo in spital ca este un preot care poate sa faca aceasta si sa anunt pe cineva care vrea sa fie nasul fetitei mele sa vina. Ar fi bine sa vina cat mai curand, daca este sa traiasca traieste daca nu, macar sa fie botezata. Tot acea doctorita mi-a spus ca ar fi mai bine sa moara decat sa ma chinui cu ea toata viata. Nu va spun ce a fost in sufletul meu in acel moment, simteam ca ma prabusesc, nu mai aveam glas, imi fugea pamantul de sub picioare, impietrise inima in mine nestiind ce sa spun, ce sa fac. Asa am facut, mi-am sunat o prietena care a venit cu tot ce trebuie si am botezat-o. Am fotografiat tot botezul, acolo in incubator unde era fetita mea, cu toate ca ma simteam foarte rau, plangeam si vedeam in ceata dar nimic nu m-a oprit nici acele voci din jur care bombaneau ca de ce fac fotografii acolo ca nu e platou de filmare, ca nu are sens sa stea ele acolo atata timp cu mine sa fotografiez. Totul a durat cateva minute dar pentru mine a fost ca o secunda. La doar doua ore dupa botez fetita mea a murit. Am insistat sa-i fac autopsie sa-mi spuna exact cauza decesului. La autopsie scrie "Hemoragie cerebrala" care din cate am inteles se intampla in cazul in care travaliul este de lunga durata. Deci tot medicii sunt vinovati, dar cine sufera? Nu va spun ca am plans toata noaptea, dimineata a venit un doctor care mi-a dat niste calmante sa iau, calmante care imi luasera lacrimile, care parca ma faceau sa-mi pierd memoria. Ma durea sufletul de durere. Am inmormantat fetita crestineste. Acum am un ingeras acolo sus care ma vegheaza si la care ma gandesc tot timpul. Am avut norocul sa am langa mine in acea perioada o nepotica de 3 ani care a stat langa mine mai tot timpul si nu ma lasa sa plang spunandu-mi ca "Doamne doamne avea nevoie de un ingeras acolo sus si din aceasta cauza a luat-o pe Ioana acolo la el". Dumnezeu m-a binecuvantat cu un baietel pe nume Codrin, dupa 3 ani de la pierderea fetitei mele. Sunt fericita ca am reusit sa am un copil dar inca ma doare sufletul dupa fetita mea. Iti multumesc Bianca ca mi-ai dat posibilitatea sa-mi scriu durerea aici pe acest site, gandindu-ma ca poate, poate se va face ceva in aceasta tara in care traim, ca poate cineva va gandi vreodata si la ce inseamna sa fii mama, si prin cate trece o mama. Ca poate doctorii care se simt vinovati isi vor aminti ca sunt oameni, ca au venit cu un rost pe aceasta lume si se vor schimba, iar cei care sunt vinovati si nu se simt ar trebui scosi din acest sistem. Sa ramana doar cei care si-au dorit cu adevarat sa faca bine pe lumea asta! ..si cunosc destui. O vorba din batrani spune: Toti oamenii sunt trecatori Dar..., nu toti trecatorii sunt oameni. Daca vrei sa nu fii un simplu trecator FII OM ! ( Dragi doctori...nu uitati sa fiti oameni inainte de toate!!!)
draga Daniela,am citit povestea ta,este la fel de dureroasa ,ca toate povestile despre ingeri. Sunt alaturi de tine,imi pare rau ca mor suflete nevinovate din cauza unora care isi spun "medici". in urma cu 17 ani si ingerasul meu Cosmin,a murit tot din cauza indiferentei si lipsei de profesionalism ,a oamenilor in halate albe. Sa-ti dea Dumnezeu, puterea necesara ,sa suporti acesta cumplita durere ,sa-ti dea sanatate tie si baietelului. Cand o raza de soare iti mangaie obrazul,sa stii ca este atingerea ingerasului tau,Ioana-Valentina.
Cu prietenie Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
Daniela...te imbratisez si sunt cu tot sufletul alaturi de tine...Noi ne-am vazut la Bucuresti pe 28 martie...probabil ne vom mai intalni...ne leaga durerea si dorul de ingerasii nostri preaiubiti...Of, bine ar fi fost daca altfel s-ar fi intersectat drumurile noastre!
Si puiul meu a avut comotie cerebrala in urma unui travaliu precipitat si a faptului ca a avut capsorul usor inclinat si deci se lovea la fiecare "impinge" de oasele mele...ce sa-ti spun...toti mi-au spus apoi ca se impunea cezariana...si Calin ar fi fost acum cu noi...probabil ne-am fi pregatit de botez( au trecut 16 saptamani si 2 zile)... Medicul meu...si-a recunoscut greseala dupa ce nu vrei sa stii la ce discutii ochi in ochi l-am provocat...si????...puiul meu nu e aici si doare atat de tare sa stiu ca l-am pierdut numai si numai din cauza neatentiei, nestiintei, indiferentei, neputintei...unui OM????
Iti inteleg fiecare lacrima si ...tare mi-as dori ca povestea noastra sa semene si pe mai departe...sa-mi dea si mie Doamne Doamne un pui si aici pe Pamant asa cum ai tu acum acea scumpete de pui! Te pup si iti doresc tot binele din lume alaturi de familie si mai ales de "comoara' ta ! Angela, Tm.
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Buna Daniela,inainte sa-ti cunosc povestea ma intrebam cum o sa fie aceasta durere odata cu trecerea timpului.Cunoscandute pe tine si afland cand ti sa intamplat si cat suferi acum dupa atatia ani am inteles ca vom trai vesnic cu aceasta nemasurata durere.Acum de Sfintele Sarbatori de Pasti am fost plecati la niste rude ale sotului la Iasi unde am aflat ca o matusa a lui a avut si ea o fetita care a plecat sus in casa Domnului la doar 6 saptamani. Am rugat-o sa-mi povesteasca cum s-a intamplat dupa care a urmat o privire lunga undeva in gol, apoi ....lacrimi si mi-a spus ca s-a intamplat acum 29 de ani nestiind nici acum cauza celei intamplate.Numai Dumnezeu ne va da putere sa traim cu acest gol in suflet neputand fi umplut de nimeni si nimic.Este trist dar adevarat.In acea incapere cand mi-a povestit am plans doar noi.....mamele de ingeri pentru ca doar noi cunoastem acest sentiment. Cu mult drag Stefania Giantau......mama de ingeras.
Îmi este foarte greu să citesc atâtea poveşti triste în care sunt implicaţi copii şi , de cele mai multe ori, medici sau cadre medicale incompetente care ori îşi fac treaba superficial ori nu o fac deloc. Nu pot să spun decât că îmi pare nespus de rău că ÎNGERAŞII noştri au trebuit să sufere şi să treacă prin toate aceste chinuri. Aş vrea să spun tuturor celor care au povestit despre INGERII lor că aş vrea să am puterea săcitesc toate poveştile şi să comunic cu toţi, dar deocamdată rana din sufletul meu este mult prea dureroasă şi efectiv nu pot să mă abţin din plâns. Acum îmi doresc să încurajez pe toată lumea dar nu am puterea nici măcar eu să merg mai departe, simt o furie imensă faţă de toţi cei vinovaţi şi nu mă pot gândi decât ce bine a fi fost dacă cei care trebuiau să-şi facă datoria ar fi făcut-o fără să aştepte ceva în schimb. Sper ca unindu-ne să facem ceva în acest sens şi că astfej vom reuşi să salvăm suflete nevinovate. Vreau să precizez încă odată că sunt alături de toţi părinţii de ÎNGERI, îi salut şi promit că o să încerc să fiu cât mai tare şi o să le scriu tuturor câteva rânduri sincere. Sunt aluturi de voi, Mihaela mămica INGERULUI ANDREI
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Dragele mele , va multumesc pentru toate gandurile si randurile pe care mi le-ati trimis si sunt cu sufletul alaturi de voi. Unite vom reusi. Va imbratisez cu drag si cu multa iubire , Daniela Ginju-mama inger Ioana-Valentina
draga mea,te imbratisez cu toata caldura din lume simteam nevoia sa scriu pe forum ,fara un motiv anume,poate este un fel de descarcare,imi este atat de dor de ingerul meu te imbratisez cu drag Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
Multumesc aditza pentru gandurile tale.Ori de cate ori simti nevoia sa scrii fa-o daca te ajuta.Stiu ce inseamna dorul de ingerii nostri si te inteleg.Important este sa ne descarcam atunci cand simtim nevoia si mai ales aici unde toti ne inteleg si stiu prin ceea ce trecem. Te imbratisez cu drag Daniela
Daniela,Iubita mea,ai vorbit atat de frumos despre ingerul tau....o poveste plina de emotie si durere.....iti multumesc pentru vorbele frumoase....iti multumesc pentru apelul catre alte mamici,sa se alature campaniei ....iti multumesc... Ai un baietel superb si o familie foarte frumoasa.Sa-ti traiasca. Te imbratiseaza cu drag Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
Buna Daniela, ai reusit sa vorbesti cu atata tarie in reportaj........te felicit, ai fost cu zambetul pe buze...dar...s-a vazut durerea din sufletul tau.Ai un baietel super scump, sa-ti traiasca si sa fie sanatos alaturi de parintii lui care il iubesc nespus de mult. Cu drag Stefania, mamica de ingeras.
Multumesc pentru cuvintele tale Adriana.Spre deosebire de alte mamici eu am avut marele noroc sa am un ingeras si pe pamant care imi umple casa de bucurie si care este cel mai de pret dar pe care mi l-a dat Bunul Dumnezeu.Chiar daca este baiat este cuminte,ascultator si gingas ca o fetita si nu pot sa nu recunosc de multe ori ma uit la el si mi-o imaginez pe Ioana-Valentina sau ma gandesc cat de frumos s-ar fi jucat impreuna acum. Dar asta e, suferim, zambim si chiar daca nu putem uita , mergem mai departe. Daniela Ginju
Daniela esti o curajoasa si puternica se vedea in filmulet!!!sunt sigur k Ioana e mandra de mamica ei,si uite k a av grija de voi si v-a trim de sus un fratior pt ea!! Ea vegheaza asupra voastra!!Fi tare!!
Te imbratisez cu tot sufletul,draga Daniela! Stii la ce m-am gandit eu vazand materialul difuzat aseara...m-am gandit asa..."Doamne Doamne a reparat ingerasa mica...si uite ce frumos a reusit sa faca acest lucru!" Ai un copilas superb pe care sunt convinsa ca-l coplesesti in modul cel mai frumos cu dragostea ta! Pupici. Angala, mami de ingeras jucaus...
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Draga Daniela, imi pare nespus de rau pentru fetita ta Ioana-Valentina.Era o fetita mare si cu toate sansele din lume , daca se intampla altfel.Daca... Acum avem cei mai frumosi ingerasi,care sunt mandri de parintii lor, parinti care si-i i-au dorit, nu i-au ucis , parinti care le-au dat toate sansele din lume, dar n-a fost destul. Te imbratisez cu drag, Andrea.
Andrea are atata dreptate....simt si eu ca ei sunt mandrii noi. Te imbratisez si iti doresc multa, multa, multa sanatate si fericire alaturi de baietasul tau drag.
Daniela,de mult nu ai mai scris nimic pe forum,ce este cu tine?Sper din tot sufletul ca esti bine si tu si familia.Te astept sa revii pe forum.Te imbratisez cu drag Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
Daniela, imi pare rau pentru pierderea suferita!La fel cum imi pare rau pt toate mamicile care au trebuit sa treaca prin aceste momente de cosmar, care te marcheaza pe viata, nu mai esti tu, ti s-a rupt fiinta in 2...va cred, va inteleg, chiar daca nu sunt mamica de ingeras din ceruri...am un ingeras alaturi de mine si sa-i dea doamne doamne toata sanatatea si norocul din lume!CAt despre neglijenta din maternitati e ceva de speriat...am fost martora si eu la multe " scarbe" care a trebuit sa indure unele mamici de la niste asistente, unele dintre ele care au terminat un colegiu de doi bani, care si-au ocupat locul pe pile si etc.Cat despre mine am avut norocul sa dau peste un medic ginecolog foarte bun si de treaba!Un barbat tanar, in jur de 30 si ceva de ani, simpatic, care stie cum sa vorbeasca cu toate femeile din toate categoriile sociale...ce-i drept inca de la primul control am dat o suma frumoasa de bani pt a-mi acorda ingrijire buna, si pe toata perioada sarcinii i-am vizitat numai cabinetul particular, unde costa destul, iar in spital am avut nevoie de niste internari, si i-am dat si acolo , nu m-am uitat la bani de frica sa nu ma neglijeze , sa mi se intample ceva cu bebe...durerile de nastere m-au apucat la 2 dimineata, unde la spital m-au luat in imprimire asistentele...de cum am intrat am bagat la fiecare in buzunar bani, am apucat si schimbatul de ture, si da-le si la celelate, aveam in mine o frica de imi venea sa mor...m-am chinuit destul, am trecut prin tot travaluil, nici una nu anuntase doctorul ca eram de nastere, ma tot suia si cobora de pe masa aia urata,una mi-a propus ca-mi rupe ea apa, pt o suma de bani, i-am dat numai sa nasc odata, si in momentul ala a intrat doctorul meu care cand m-a vazut ca eu eram pe masa si a intrebat asistentele de cand eram acolo, el fiind de garda, a urlat in tot spitalul ala, si inclusiv la mine, ca de ce nu a fost anuntat...trecuse 11 ore de travaliu, m-a dus la ecograf, si mi-a zis ca fata are capul mare, ca ne vom chinui amandoua, si asa suntem obosite, si daca vreau cezariana...ii era frica , si m-a sfatuit sa-mi faca cezariana...am acceptat si la o jumatate de ora dupa ce am fost adormita,eram mamica unei fetite superbe, pe nume Bianca Elena, viata lu'mamica...eu am fost o norocoasa!asa ma consider, in ciuda faptului ca-s nascuta intr-o zi de 13...va pup mamici de ingerasi!si doresc ca nici o femeie sa nu treaca prin cosmarul acesta, de a-si pierde jumatatea din fiinta ...
Daniela imi pare nespus de rau pentru pierderea suferita...Mi se rupe sufletul cand vad un alt copilas transformat in ingeras din vina unor medici.Si Razvan al meu tot asa a murit din cauza unor oameni care candva au facut un juramant....acela de a salva vieti....dar se pare ca lor prea putin le pasa.Pentru ei este doar inca un caz pierdut...Pentru noi este o durere imensa,o durere cu care va trebui sa invatam sa traim ...cu dorul care ne va macina sufletul mereu.Te imbratisez cu drag, Cristina,mamica ingerasului Razvan....