"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Maria-Alexandra , Maria-Alexandra , Maria-Alexandra......asa canta tati al ei pe scarile maternitatii pe 24 februarie 2005.... lumea toata era a lui.... eram FERICITI... dragostea noastra purta de acum un nume....Maria...acasa ma uitam la ea ore in sir si nu ma saturam... a fost un copil mult dorit si mult iubit... a fost pentru noi ca o obsesie...nimic nu era mai important pentru noi....decat ea... A fost un copil SANATOS pana pe 15 aprilie 2010....cand... am ajuns la spitalul Grigore Alexandrescu... la camera de garda ii explic medicului care ne-a primit : fetita mea este bine , dar i-au aparut niste pete pe picioruse (mici, multe, rosii )cand se uita la Maria se schimba la fata... pleaca si se intoarce impreuna cu alti 5 colegi medici... ma intreaba daca i-a curs sange din nasuc , de la gingii , daca a urinat cu sange....daca a fost racita in ultimele 3 saptamani....raspunsul meu a fost NU pentru toate aceste intrebari... bun ..si ne internam... vine o infirmiera si vrea sa o duca pe Maria intr-un salon "fara mama"...dar eu NU...si am mers cu ea acolo....acolo...prof. Oraseanu impreuna cu alti medici...vreo 15... o consulta...se privesc unii pe altii....dar nu vorbeau.... cand prof observa ca sunt in salon...imi spune ca e posibil sa fie debutul unei leucemii... dar ca nu putem fi siguri decat dupa efectuarea unei punctii... si le spune colegilor "sa avem grija ...sa nu gresim ca data trecuta..." si uite asa ajungem joi pe 15 aprilie 2010 pe sectia TOXICOLOGIE a spit. GR. Alexandrescu.... ii monteaza o branula...ii recolteaza sange si altele.... SI ATAT... NU A MAI VENIT NIMENI SA-MI EXPLICE....SA....CEVA... A doua zi 16 aprilie 2010 se perinda multi dr. impreuna cu echipe de rezidenti...si Mariuta mea era MATERIA...........DE STUDIAT..... deci puiul meu se simtea in continuare BINE , desi avea doar 17000 de trombocite......toata ziua m-am zbatut sa aflu care este medicul curant al fiicei mele....LIPSA TOTALA DE COMUNICARE.... AFLU CA INCEPEM TRATAMENT CU CORTIZON SI CA DUPA CE DEPASIM PRAGUL DE 50000 DE TROMBOCITE PUTEM FACE PUNCTIA MEDULARA..... INFORMATIILE AM FOST NEVOITA SA LE SPICUIESC DIN PREZENTARILE FACUTE MEDICILOR REZIDENTI.... TARZIU IN ACEA ZI O "DESCOPER " SI PE DNA. DR. A NOASTRA....la primul contact cu puiutul meu i-a smuls o jucarie din manute ...pe motiv ca o deranjeaza...desi nu facea nici un zgomot.....dar dna sufera rau cu nervii si asta provoaca si celor din jur.... in tot acest timp noi ne-am intins antenele.....in alte directii pentru informatii....si toata lumea garanta ca in ciuda comportamentului ei ESTE O PROFESIONISTA FFFFF BUNA.....bun....si incepem sa suportam.....al meu sot mi-a spus...."SA NE BATA....SA NE INJURE.....ORICE....NUMAI SA NE FACA BINE FATA.......SI II PUPAM SI PICIOARELE",,,,,,,ATAT DE DISPERATI ERAM...........SI UITE ASA INTR-O TENSIUNE DE NEIMAGINAT A VENIT ZIUA DE LUNI 19 APRILIE 2010 CAND COMOARA MEA A FACUT PUNCTIA...... SI A FOST CUMINTE, NU A PLANS...CA MAMI I-A EXPLICAT CAT DE IMPORTANTA E ACEASTA ANALIZA... DUPA AMIAZA VINE SI DR. NITESCU SI SPUNE " DOMNISOARA FAS....AI FOST EXTRAORDINARA ASTAZI ",,,,,,,,,,,,,,,,DAR EA NU STIA CA DRAGOSTEA MEA ERA EXRTAORDINARA MEREU,,,,,,,NU DOAR "astazi",,,,,,,, pe 20 aprilie vine rezultatul......dar dr noastra pleca linistita ...fara sa-mi comunice si mie rezultatul......nu cred ca e cazul sa va mai relatez si starile mele.....cred ca faptele .......vorbesc ... si imi spune..."A , DA , E BINE ." SI PLEACA....EU DUPA EA...."CUM BINE???.....ADICA!!!!???? " "adica pe intelesul dvs nu e nici leucemie, nici limfon malign,DA!!! E BINE ! O SA FIE BINE! " si iar pleaca...eu...dupa ea....ADICA ARE PURPURA TROMBOCITOPENICA??? DE CARE??? CARE SUNT OPTIUNILE?? CE FACEM MAI DEPARTE??? , iar ea PLEACA LINISTITA......................eu in momentul acela am suferit o cadere nervoasa...o descarcare...cred...am izbucnit intr-un plans necontrolat, tremuram toata, iar ceea ce simteam era de nedescris...MARIUTA mea s-a speriat, nu o vazuse pe mami niciodata intr-o asemenea stare, si in starea aceea a trebuit sa-i explic ca rezultatul analizei era unul bun, ca mami plange de bucurie, DOAMNE CAT DE DERUTATA SE UITA LA MINE........... "samanta mea de la Dumnezeu " asa i-am explicat eu , in timp ce fratiorul ei era in burtica , cum a ajuns ea la mami si la tati.......DOAMNE...CAT DE DOR NE ESTE DE EA, DE RASUL EI , DE GALAGIA EI , DE PRETENTIILE EI .......DE EA.......A FOST MINUNEA MEA MINUNATA..............v-as ruga sa faceti cunostinta cu ea , pe pagina "parmac andreea georgiana"/ facebook....... am murit acolo , in acelasi salon cu ea....traiesc , desi ma simt moarta..... am spus de atatea ori povestea nepovestii.....ma doare ....si stiu ca aceasta durere o sa o simt atata timp cat voi fi in simtire........apoi.....ma voi reintalni cu puiul meu , comoara mea , dragostea mea mareee , printesa mea........am fost mereu o persoana buna.....dar ma voi stradui sa fiu si mai buna, si mai buna.........pt ca vreau sa-mi garantez reintalnirea cu puiul meu..............sunt turbata...de televizor....in ac seara au mai urcat la cer ingeri imaculati.....maternitatea Giulesti......ma doare fiecare cuvant fara rost........CATI COPII TREBUIE SA MAI MOARA????????????????????????? PESTE TOT ESTE CULPA UMANA........SI TOTI DAU VINA PE DUMNEZEU.........."ASA A FOST SA FIE !!!!!!!!!" MA INTREB....OARE CE SE INTAMPLA ACOLO SUS????? DE CE SE ADUNA ASA DE MULTI INGERI?????? nu mai faceau fata raului.........si balanta se inclina periculos????????? MARIA A FOST UN COPIL..."ALTFEL" SI CRED CA A AVUT PREMONITII , ORICE AS FI FACUT CA SA MI LE IMPARTASEASCA SI MIE....ERA IN ZADAR.....ERA UN ZID... DESI NOI AM COMUNICAT EXTRAORDINAR DE BINE........RASPUNSUL A FOST MEREU "NU POT[color=#000000][/color] SA-TI SPUN ". MA DOARE CAND IL VAD PE STEFAN JUCANDU-SE SINGUR......ARE DOAR 2 ANI SI 3 LUNI......SI VORBESTE CU EA IMAGINAR.....II SPUNE CA O IUBESTE... II FACE CU MANA SPRE CER "SUS SUS " ......... SI II SARUTA CRUCEA.........
Ultima oară modificat de maria+stefan pe 25 Oct 2010, ora 20:55, modificat de 5 ori în total.
Sufletul nostru... MARIA- ALEXANDRA (24 feb 2005- 18 mai 2010)... mami (Andreea) , tati (Iulian ) si fratiorul tau (Stefan ) si ...stii tu bine ...cine...TE VOM IUBI pana cand vom ajunge sa intelegem...iar apoi si mai mult...si mai mult...si mai mult...
Mamica de ingeras imi pare rau ca fetita ta a devenit si ea ingeras in gradina Domnului.
Acum m-am uitat la poze ... ai un ingeras tare frumos acolo in cer ... era o papusica frumoasa. Imi pare tare rau inca o data iti spun. Iti doresc multa putere si asa cum ai spus intr-o zi ii vom reintalni. Imi pare rau ca stefan a ramas fara surioara lui care sa il dragaleasca. Stiu ca au murit o data cu ea, am aceleasi sentimente, oricum niciodata nu vei fi aceeasi persoana dinainte.
Mamica o mare si calda , iar pt Marius mii de si un zbor lin printre miile de .
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Draga Maria , mamica , scumpa si indurerata , imi pare foarte rau ca a trebuit sa treci printr-un astfel de cosmar . Si eu sunt mamica de ingeras , mort tot dintr-o neglijenta medicala , si am si o fetita acasa , care sufera tot din neglijenta medicala ..deci te inteleg perfec , iti inteleg frustrarea neputinta , si ura .... Dar , draga mea iti spun ca toate acestea nu fac decat sa te macine si sa te imbolnaveasca pe tine in timp . Asa ca trebuie sa gesti o cale , cu ajutorul lui Dumnezeu si al printesei tale din cer, sa te impaci cu tine , sa -ti regasesti linistea sufleteasca , chiar daca vei face tot ce sta in putinta ca cei vinovati sa plateasca ..asa cum fac si eu ...e greu stiu sigur , dar si tu ca si mine mai avem pentru ce sa traim pe pamnt , ai un baiat , pentru care merita sa mergi mai departe !! Eu am doi copii aici pe pamant , care sunt si ei deosebiti , nu -i pot lua ocul lui Matei , ingerul meu , dar au locul lor in inima mea !! Chiar daca aici o vei plange pe fetita ta , stiu ca acasa dragostea pentru fiul tau e pe primul loc!!
Stefan , baietelul tau are mare dreptate cand vorbeste cu surioara lui , e o legatura speciala intre ei , incurajeaza-l si intreaba-l ce-i spune ea ..el o vede sigur ...
Ce sa-ti mai spun ...e foarte greu cumplit de greu sa-ti ingropi copilul , dar asa cum spui tu mai avem o sansa , sa fim mai buni , pentru a ne intalni cu ei cand ne va veni sfarsitul , acolo ACASA ...
Iti trimit mii de flori draga ingerasa scumpa , si mai vino pe la mamica ta in vis si spune-i cat de mult o iubesti si ca esti mereu-mereu langa ea .
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga mea, imi pare sincer rau ca a trebuit sa ne cunoastem din aceste cauze care ne unesc pe noi toate...mamele de Imi pare rau ca si tu esti mamica de , imi pare rau ca inca un fratior sufera dupa surioara lui...
Este greu, dureros, dar suntem aici pentru tine, alaturi de tine...
O sincera pentru tine e scumpa mamica de , iar micutei tale , mii de si in dar.
Corina - mamica ingerasului IUSTIN si a comorii vietii mele- Bogdan
Draga mea maica primeste o mare din partea mea este trist si imi pare nespus de rau pentru pierderea ta , iti doresc multa putere , alinare si numai bine , aici ai gasit locul potrivit sa scrii tot ce simti si sa ii spui scumpei tale cat de mult o iubesti , multa putere draga mamicuta. Ingerasa Maria zbor lin , lumina vesnica si miide si .
mi-e frica si ma simt singura... am pornit pe un drum lung si anevoios.... pe calea legala de pedepsire a celor care mi-au ucis sufletelul meu mult iubit.... cand MARIA dormea noaptea....o priveam...si ma rugam la Bunul Dumnezeu si la Maica Domnului sa ma ajute sa o protejez de rautatile oamenilor si de greutatile vietii.........nu avea pic de rautate in ea , nu era capabila de acest sentiment...... acum cred cu adevarat ca mi-au ascultat ruga.....acolo unde este acum cu siguranta este protejata....... intr-o seara m-am rugat cu lacrimi de suflet....pt un semn , pt o garantie....ca puiutul meu e bine...... si am visat-o pe Maria pe o plaja impreuna cu un alt copil...de aceeasi statura....ii placea ffff mult marea.... eram si eu acolo....si eram tare mandra de ea.... o persoana fara chip- o femeie- o lauda....apoi am plecat de pe plaja , ne conducea un barbat.......in stanga erau case mici,mici , mici si gri......iar in dreapta...case mari , albe....... am fost intrebata daca stiu ce sunt cele din stanga.....si am raspuns.... cu tristete...."case de oameni saraci ", atunci trist ,dar parca satisfacut de raspunsul meu(m-a aprobat ).....am fost condusi spre casele albe si mari si frumoase............(eu nu visez....decat foarte foarte rar , si de obicei putinele vise pe care le-am avut au avut corespondenta in realitate)............ MAMI,TATI SI STEFAN TE IUBESC MULT, MULT, MULT......PANA LA DOAMNE-DOAMNE SI INCA ODATA INAPOI..... ... CINE E IUBIREA MEA MAREEE ? .....MARIA.....
Sufletul nostru... MARIA- ALEXANDRA (24 feb 2005- 18 mai 2010)... mami (Andreea) , tati (Iulian ) si fratiorul tau (Stefan ) si ...stii tu bine ...cine...TE VOM IUBI pana cand vom ajunge sa intelegem...iar apoi si mai mult...si mai mult...si mai mult...
Dragi parinti de ingerasi....fara cuvinte si in fata durerii voastre pe care o inteleg perfect...si am inteles cuvintele "am murit odata cu ea" , si eu simt la fel, si eu sper sa ma reintalnesc cu puiul meu iubit...Va imbratisez , si va ofer toata prietenia mea, si ma rog pentru ingerasa voastra....
Ioana Mamica lui David si a Sofiei aici pe pamant, si a puiului Alexandru -acolo sus
Draga mea eu te sustin , si te felicit ca ai pornit sa faci acest demers legal !! Nu trebuie lasati , si eu sunt in plagere penala si ancheta cu ei , se face in octombire un an, nu conteaza cat o sa dureze , tot ce conteaza sa am un rezultat bun , sa-i pot trage la raspundere pe asa zisii salvatori de vieti ... Fii puternica , roga-te la scumpa ta in fiecare seara si , poate iti va da cateva sfaturi , ce o sa faci mai departe .. te imbratisez !
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
STEFAN ITI SPUNE , PRIVIND LA CER...." MAIAAAA, TE BESC MUT , MUT , MUT DE TOT! " SI MAMI STII CA TE IUBESTE MAI PRESUS DE ORICE....... IAR TATI............................................................ MANGAIE-NE SUFLETELE.......ASA CUM NI LE MANGAIAI SI CAND ERAI CU NOI DRAGOSTEA MEA MAREEEEEEEE MI-E FANTASMAGORIC DE DOR DE TINE , pana acum ai salvat doi puiuti , nu-i cunosti.... dar ..... cred ca esti fericita ... tu mereu erai fericita cand faceai BINE............ vin-o si in visele lui Stefan meu , pentru ca tareeeee ii este dor de tine..... TE IUBESC , PRINTESA MEA DESTEAPTA
Sufletul nostru... MARIA- ALEXANDRA (24 feb 2005- 18 mai 2010)... mami (Andreea) , tati (Iulian ) si fratiorul tau (Stefan ) si ...stii tu bine ...cine...TE VOM IUBI pana cand vom ajunge sa intelegem...iar apoi si mai mult...si mai mult...si mai mult...
imi pare rau................ Dumnezeu sa va aiba in paza lui........ imi pare rau.............
mamica unui baietel minunat, de cinci anisori, pe nume Vlad, a unui ingeras care a stat in burtica la mami doar 6 saptamini si a unui ingeras mai micut dar pe care ii vom iubi toata viata http://www.organizatiaemma.ro/node/638
Draga mea , toate cuvintele devin de prisos in fata acestei suferinte si dureri sfasietoare ...stiu ca in asemenea momente nimic, nici un cuvant nu-ti va putea alina durerea si dorul inimii de mama...doar Cuvantul Lui Dumnezeu iti va da mangaiere si liniste sufleteasca...dar , doar peste un timp ...cand vei reusi sa-ti linistesti sufletul atat de greu incercat . Acum este atat de greu sa primesti orice cuvant in suflet , dar vreau sa stii ca sunt alaturi de tine si suferinta ta ...caci cunosc aceasta durere fara margini, povestea ingerului tau , Maria , seamana izbitor cu povestea plecarii Alinei mele. Si la noi , boala a debutat la inceputul lunii aprilie 2007, iar in 24 iunie s-a terminat totul...2 luni de cosmar, suferinta, zbucium sufletesc incredibil de mare, uneori de nesuportat...incertitudinea unui diagnostic clar...si Alina a fost suspectata la inceput ca ar avea un debut de leucemie, a suportat aceeasi punctie medulara... apoi analize peste analize, alergaturi la multe spitale ...la Arad, Szeged, in final la spitalul Fundeni ...si aici a inceput sfarsitul ... i s-a inceput administrarea de cortizon, apoi dupa 3 zile a intrat in coma ...fara a mai stii ce s-a intamplat ...iar dupa alte 3 zile a plecat la ceruri ...ce-as mai putea spune , am venit cu ea in 18 iunie cu trenul , iar exact la o saptamana , plecam cu ea acasa ...in sicriu ... Si noi ne-am luptat sa aflam adevarul , 2 ani a durat ancheta , iar rezultatul : nimeni nu a fost gasit vinovat , desi am avut parte de multa nepasare si indiferenta... Si stii draga mea , nimanui nu a folosit acest zbucium sufletesc , nici noua , nici copilului meu ...mai conta de fapt ce s-a intamplat ? Ea a plecat dincolo, in vesnicie si toata aceasta suferinta, invinuiri ,, ca poate daca as fi dus-o altundeva , era bine ", toate acestea nu-si mai aveau rostul . Singurul lucru care mai conta pentru noi si ingerul meu era sa ne gasim puterea de a merge mai departe, cinstindu-i memoria si rugandu-ne pentru ea . Si doar atunci , cand m-am intors cu toata inima spre Dumnezeu , cerandu-i ajutor pentru mine si fiica mea, cerandu-i putere, mangaiere si pace sufletului indurerat , doar atunci cand m-am apropiat de El asa cum numai o mama desnadajduita, care si-a pierdut lumina vietii ei , se poate apropia si cere sprijin ....atunci am gasit o alta Lumina ...lumina credintei , in care mi-am regasit fiica plecata si in acelasi timp si pe mine...Acum am invatat sa inteleg ca fara Voia Lui Dumnezeu nimic nu se face , am invatat sa accept plecarea Alinei in lumea ingerilor Sai si stiu ca intr-o zi , ne vom reintalni din nou ...si vom ramane de-a pururi impreuna. Si asa cum spunea Alina in ultima ei poezie ,, Iar ceata nu dureaza mult/ Caci soarele rasare ..." , imi doresc sa rasara soarele sperantei, bucuriei , implinirii, pacii in inima si sufletul tau si al tuturor mamelor de ingeri . Primeste cu multa dragoste mea si ma rog ca Domnul sa-ti trimita tarie, mangaiere si liniste sufletului tau indurerat. Pentru ingerasul tau iubit, multe rugaciuni.
Draga mea mamicuta, mi s-a rupt iar inima, inteleg durerea si dorul vostru nestins si sunt aproape de voi,aproband si eu demersurile voastre.Cred ca fiecare dintre noi ar fi trebuit sa se revolte si sa faca dreptate ingerului sau,pentru ca astfel de nefericiri sa nu mai fie.Va doresc multa ,multa sanatate si pace in camin, micutului o viata fericita si multe,multe impliniri. Primeste imbratisarea mea si cele mai curate ganduri si multe ingerasei tale. Maria
NEPUTINTA....UN ALT FEL DE...HANDICAP... MULTA SUFERINTA AM GASIT PE ACEST SITE......recunosc ca la inceput...ma simteam singura...eu si monitorul... dar incet...incet...ETERNUL MIRACOL MATERNA ALINARE...capata sens... chiar si cuvintele...EMMA au putere..... MULTUMESC ! pentu orice.........
Sufletul nostru... MARIA- ALEXANDRA (24 feb 2005- 18 mai 2010)... mami (Andreea) , tati (Iulian ) si fratiorul tau (Stefan ) si ...stii tu bine ...cine...TE VOM IUBI pana cand vom ajunge sa intelegem...iar apoi si mai mult...si mai mult...si mai mult...
Ma bucur ca acesti site incepe sa aiba un sens si sa iti dea o incredere si sa te ajute in ati gasi alinarea. Multa putere si o saptamana minunata, iar pt ingerasul tau mii de .
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
movul era culoarea ei preferata.....totul trebuia sa fie MOV ....TOTUL....numai mov......... incepe gradinita....cat de fericita ar fi fost....grupa mare....in sfarsit MARE....iubirea mea...bucuria mea.....imi este atat de dorrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr de TINE MEU. Stefan astazi a vazut o fetita mica-mica( in vizita ) si a plans...si a plans...si a plans... ca e fetita lui...sa o luam...acasa....... Ce o fi in mintea lui.??????????...ce crede el ...despre Mariuta lui?????????????????? ESTE BUCUROS CAND VORBIM DESPRE GRADINITA..........CREDE CA O SA O GASIM PE MARIA....ACOLO........ASA CUM MERGEAM ANUL TRECUT SA O LUAM ACASA DE LA GRADI...............VORBESTE DIN CE IN CE MAI DES DESPRE SURIOARA LUI......CUM SA-I EXPLIC.....CA NU MAI......................................??????? INCA O CAUT.....O CAUT SI NU O GASESC.....SI O CAUT.....O CAUT SI NU O GASESC.......DECAT IN MIILE DE POZE...SI SUTELE DE FILMULETE.......ACOLO TIMPUL S-A OPRIT IN LOC....ACOLO...MARIA ESTE PUIUL MEU...... acolo ma mangai, acolo sunt vocea si rasul ei .... fara ele ar fi fost INFINIT mai greu........TE IUBESC...DRAGOBETA MEA....COMOARA SUFLETULUI MEU.... DRAGOSTEA MEA MARE... MEU AI GRIJA DE FRATIORUL TAU.....LUMINA MEA
Sufletul nostru... MARIA- ALEXANDRA (24 feb 2005- 18 mai 2010)... mami (Andreea) , tati (Iulian ) si fratiorul tau (Stefan ) si ...stii tu bine ...cine...TE VOM IUBI pana cand vom ajunge sa intelegem...iar apoi si mai mult...si mai mult...si mai mult...
Buna, scumpa mamica de Maria Alexandra! Regret enorm ca soarta ta a fost atat de cruda. Chiar ai un suflet frumos si meriti milioane de bucurii pe secunda. Offfffffff................sti, Maria ta este langa Sfanta Fecioara unde ii este bine. In aceasta lume cine stie ce ar fi patimit.... Probabil ca Bunul Dumnezeu ne-a luat puiutii tocmai pentru a-i feri de ceva rau in aceasta viata cruda. Te imbratisez cu multa caldura si sper cu tarie ca viata ta va fi de acum incolo o vara insorita. Te pupacesc pupaceste cu pupici pupaciosi. Ingerasei tale, rugaciuni si multa lumina. Fratiorului ei, sanatate maxima si mult noroc. , milioane de pentru tine, mamica iubitoare. Sfanta Maicuta sa te ocroteasca!
TE IUBESC , COMOARA SUFLETULUI MEU ! iti multumesc ca-mi dai putere
Sufletul nostru... MARIA- ALEXANDRA (24 feb 2005- 18 mai 2010)... mami (Andreea) , tati (Iulian ) si fratiorul tau (Stefan ) si ...stii tu bine ...cine...TE VOM IUBI pana cand vom ajunge sa intelegem...iar apoi si mai mult...si mai mult...si mai mult...
Draga mea te imbratisez cu toata dragostea si intelegerea , stiu ce povara grea a suferintei si dorului porti in inima ta de mamica iubitoare , Il rog pe Bunul Dumnezeu si pe Preasfanta Lui Maica sa-ti trimita mangaiere, pace si liniste in suflet . Pentru ingerul tau drag , si lumina. Cu drag, mama Alinei.