ERICA, INGERASUL MEU
Scris: 18 Iun 2010, ora 11:58
In sfarsit m-am hotarat sa-mi spun si eu povestea.
Am intrat aici pentru ca niciunul din cunoscutii mei nu-mi inteleg durerea. Toti folosesc exact expresiile care n-ar trebui folosite, gen: "nu mai plange", "ei, lasa, nu te mai gandi, asa a fost sa fie", "asta e viata". M-am saturat pana peste cap de aceste vorbe.
Povestea mea incepe de fapt in urma cu 5 ani. In 2005 am pierdut prima sarcina, oprita in evolutie la 3-4 saptamani. Cu greu am ramas din nou insarcinata in 2007. Sarcina s-a oprit in evolutie pe la 6 saptamani. Am suferit mult. Normal ca imi doream din ce in ce mai mult un bebelus, dar se lasa mult asteptat.
La sfarsitul lui ianuarie, anul acesta, minunea s-a intamplat din nou. Am ramas insarcinata. Vizite la medic, analize ...... lucrurile mergeau atat de bine, incat am inceput sa ne facem sperante ca in toamna o sa ne tinem odorul in brate. Bucuria noastra era cu atat mai mare cu cat Dumnezeu ne daduse ce ne doream amandoi - o fetita. Ii alesem si numele - ERICA.
17.05.2010 zi fatala - fara niciun semn care sa ne atentioneze s-a declansat avortul spontan. Am fost internata de urgenta in spital, in data de 18.05 s-a procedat la cerclajul colului, din nou am inceput sa speram ca poate totul a fost doar o incercare. Din pacate n-a fost asa, in noaptea dinspre 20-21 mai s-a rupt membrana si in data de 21 fetita mea s-a alaturat ingerasilor.
De atunci sufar si plang in fiecare zi dupa ea. Toata lumea imi spune sa uit, dar eu exact asta nu vreau sa fac, NU VREAU S-O UIT NICIODATA...
Am intrat aici pentru ca niciunul din cunoscutii mei nu-mi inteleg durerea. Toti folosesc exact expresiile care n-ar trebui folosite, gen: "nu mai plange", "ei, lasa, nu te mai gandi, asa a fost sa fie", "asta e viata". M-am saturat pana peste cap de aceste vorbe.
Povestea mea incepe de fapt in urma cu 5 ani. In 2005 am pierdut prima sarcina, oprita in evolutie la 3-4 saptamani. Cu greu am ramas din nou insarcinata in 2007. Sarcina s-a oprit in evolutie pe la 6 saptamani. Am suferit mult. Normal ca imi doream din ce in ce mai mult un bebelus, dar se lasa mult asteptat.
La sfarsitul lui ianuarie, anul acesta, minunea s-a intamplat din nou. Am ramas insarcinata. Vizite la medic, analize ...... lucrurile mergeau atat de bine, incat am inceput sa ne facem sperante ca in toamna o sa ne tinem odorul in brate. Bucuria noastra era cu atat mai mare cu cat Dumnezeu ne daduse ce ne doream amandoi - o fetita. Ii alesem si numele - ERICA.
17.05.2010 zi fatala - fara niciun semn care sa ne atentioneze s-a declansat avortul spontan. Am fost internata de urgenta in spital, in data de 18.05 s-a procedat la cerclajul colului, din nou am inceput sa speram ca poate totul a fost doar o incercare. Din pacate n-a fost asa, in noaptea dinspre 20-21 mai s-a rupt membrana si in data de 21 fetita mea s-a alaturat ingerasilor.
De atunci sufar si plang in fiecare zi dupa ea. Toata lumea imi spune sa uit, dar eu exact asta nu vreau sa fac, NU VREAU S-O UIT NICIODATA...