Forumul EMMA

Povestea Gabrielei Catalina, minunea noastra, printesa lui mami si a lui tati plecata mult prea devreme dintre noi:
Totul a inceput asa de frumos …de plin de sperante … iluzii … planuri …
De Sf. Mihail si Gavril am banuit ca vom avea un bebe … am tinut secret eu cu sotul pana ziua urmatoare cand am facut testul … 2 liniute … ce fericiti … nu ne mai incapeam in piele de fericire … am anuntat apropiatii … parintii fericiti … primul nepot/nepoata.
O saptamana mai tarziu … mari emotii … I-am vazut pentru prima data inimioara licarind … ce fericiti eram … dar nu a durat mult, 4 zile mai tarziu o pata foarte mica de sange … rezultat Hematom decidual, tratament 3 saptamani, m-am linistit … si altele au avut. Doua saptamani mai tarziu hematomul incepea sa se resoarba. Saptamana 9 de sarcina … sangerare puternica … spitalizare … hematom urias, intarziere de crestere de vreo 5 zile la bebe, dezlipire de placenta ¾ din suprafata, stat la pat, nimic nu conta. Saptamana 10 … suspecta de trombofilie … incep preventiv tratament pana la primirea rezultatelor … Saptamana 13 … confirmata suspiciunea, tratamentul se dubleaza pana la eliminare hematomului … Saptamana 16 … sarcina evolueaza bine, se pare ca e fetita, la care deja ii spunem Gabriela, a recuperat intarzierea de crestere, hematomul a disparut, pot avea o sarcina cat de cat normala, nu mai trebuie sa stau doar la pat, pot sa ma plimb. Saptamana 18 … niste dureri ascutite, mers la control … au aparut contractiile … dar mai a aprut o problema … placenta ingrosata si infarctata (inainte sa iau tratamentul cu anticoagulant). Saptamana 23 … suspecta coriangiom placentar (tumoare-care in cele mai multe cazuri nu afecteaza sarcina), am vazut si noi fetita intre picioruse, fetita e bine, sanatoasa, doar ca atunci ne-a spus ca daca va fi nevoie sa o nasc mai repede ma va trimite in alta parte, tot atunci ne-a spus ce riscuri implina nasterea pentru mine. Saptamanile 24-25 cele mai fericite din toata sarcina. Gabriela era vioaie prin burtica, crestea, eu incercam si reuseam sa fiu optimista … Saptamana 26 … sangerare puternica … placenta previa marginala si contractii, 12 zile stat in spital sub perfuzie permanent … 5 zile mai tarziu…saptamana 28 … fisurarea membranelor ora 14:30, ora 18 contractii regulate la 4 minute, ora 19 :30 injectia pentru maturarea plamanilor, ora 22 :40 ajung la Oradea, ora 1 :35 nasc.
Nasterea a fost un moment tare emotionant, dar in acelasi timp imi era frica de ce avea sa se intample cu fetita mea Gabriela Catalina. A avut 900 g la nastere si Apgar 3/4, dar m-am bucurat ca a avut un plans subtil. Neonatologii sceptici, dar fetita mea a continuat sa fie o luptatoare si in afara burticii. Am nascut-o natural in 27.04.2010 ora 01:35, am avut bucuria sa o vad cateva secunde dupa ce am nascut-o...O iubeam deja si mai mult...
A inceput o lupta grea, mult prea grea pentru trupusorul ei firav. In prima zi, la nici 7 ore de la nastere am botezat-o cu numele de Gabriela, noaptea in care am nascut-o sotul a vazut-o la terapie intensiva in incubator...era si el fericit si speriat in acelasi timp. Nu am dormit in acea noapte decat am atipit vreo 25 de min pentru ca imi era tare frica sa nu se intample ceva cu ea si sa nu fie botezata.
Zilele cat a trait fetita mea au fost tare frumoase…cele mai frumoase din viata mea…
Desi medicii la inceput nu i-au prea dat sanse de viata, ea a luptat, i-a uimit pe medici, din ziua a 10-a respira liber. Problemele cu respiratia nu erau majore, nu a necesitat niciodata resuscitare. A avut probleme cu tranzitul intestinal, dar speram sa se rezolve. A facut icter, dar facea tratament. Avea o culoare tot mai frumoasa cu fiecare zi ce trecea, doar ca slabea din ce in ce mai mult. A primit sange, a primit plasma, pentru intarire si pentru anemie.
Eram tare fericita langa ea. Am avut cea mai frumoasa fetita din lume…era copia sotului.
Nu am sa uit niciodata cum isi scotea ea mascuta de oxigen, cand o deranja, cat se incapatana sa nu o mai aiba, cu cata forta o tinea cu manuta sa nu i-o ia asistenta sa i-o puna la loc.
Nu am sa uit cand mi-a zambit prima data, cand era in ziua a 5-a, sau cand am vazut-o prima data in incubator, cand mi-a tinut prima data degetul si apoi si-a intins manuta sa ii dau din nou mana mea si nu mai vroia sa imi dea drumul, primul laptic care l-a primit de la mine.
Sotul a fost la noi cu o zi inainte. Poate asta a asteptat fetita noastra, sa il vada si pe tati.
Eram fericiti ca e bine, ca e stabila…si totul s-a naruit … ultimele 7-8 ore din viata ei au fost un chin pentru ea si tare dureroase pentru mine ca nu puteam face nimic … si pline de intrebari si atentie din partea medicilor care … au incercat.
La ora 14 (ultima ei zi) am cazut in genunchi si am zis:”Doamne, daca copilul asta va fi sanatos, salveaza-mi-l, daca nu ia-o”, am cerut asta nu pentru mine, ci pentru ea. Ma durea sufletul sa nu pot face nimic pentru ea sa ii fie mai bine. La vreo 5 minute dupa aceasta rugaminte a venit dna dr dupa mine, mi-a zis ca ii cedeaza inimioara si ca i s-a dat o doza de adrenalina. Am stat cu ea in ultimele clipe, i-au mai dat inca 2 doze de adrenalina…dar in zadar, la ora 14:30 inimioara ei ceda…devenea un INGERAS. Nu ma puteam dezlipi de ea, speram sa isi revina. Chiar am intrebat-o pe asistenta, daca mai are rost sa sper intr-o minune. Ea mi-a raspuns ca daca isi va reveni va fi cu adevarat o minune de la Dumnezeu. Au pastrat-o in incubator si cu tubul de oxigen pana a venit sotul la 17:30. Atunci mi-am luat pentru prima data puiul in brate, era asa de bine si acelasi timp asa de trist. Apoi am vazut-o pentru prima data goala si au masurat-o pentru prima data, avea 37 cm…Am plecat pustiita, goala, neputincioasa, fara cea care mi-a adus atat de multe bucurii, fara fetita mea mult dorita si iubita, fara Gabriela Catalina. Azi sunt 12 zile de cand a plecat…tot atatea cat m-am bucurat de ea…tot atatea cat am fost mamica…
Si ma intreb de ce? De ce noi care am facut totul sa fie bine, nu am mancat ce nu era indicat in sarcina, nu am facut ce nu aveam permisiunea medicului, am facut tratamentele, am stat la pat desi nu as fi crezut ca sunt in stare, pentru ea am facut toate, pentru ca ea sa fie bine…
Si ma intreb…Oare chiar am facut totul…poate trebuia sa…, dar nu mai are rost, pentru ca timpul nu il pot da inapoi.
Nu am sa uit niciodata un vis ce l-am avut in sarcina, cu putin timp sa nasc: imi mangaiam burtica, la un moment dat fetita mea ma luat de deget si apoi am nascut-o natural prematur, era tare micuta. Iar sotul meu cand a venit intr-o zi la noi la spital a deschis intamplator cartea ce o primisem la pagina „Doream sa ies mai devreme”, l-am considerat un semn, dar din pacate un semn cu final trist.
Stiam ca primele 21 de zile sunt critice, stiam care sunt posibilitatile, dar totusi … un parinte nu e nicicand pregatit sa isi piarda puiul, un parinte e oarecum egoist, isi vrea cu orice pret copilul langa el … stiam ca s-ar putea sa aiba urmari grave … stiam toate astea … dar totusi … speram sa ne putem bucura de ea, sa o crestem si sa luptam pentru ea. Acum ei ii e cel mai bine, nu mai sufera, nu se mai chinuie, nu mai are dureri, dar pe noi ne doare … e o durere ce nu se poate descrie … e o durere neinteleasa de cei care nu au trecut prin asa ceva … am vrea sa fie langa noi, sa ii putem canta, sa vorbim cu ea asa cum o faceam cand era in burtica si apoi cand lupta pentru viata ei.
Si acum mai sper ca totul e un vis urat, ca ma voi trezi si voi avea din nou burtica si pe Gabriela in ea miscandu-se… dar nu, nu va fi asa… trebuie sa merg mai departe, sa mergem mai departe eu si sotul meu si vreau din suflet sa fiu un om mai bun sa imi pot intalni candva fetita mea scumpa si draga, acolo undeva…in CER.
Toate visele, sperantele noastre s-au naruit…nu mai avem pentru cine lupta, pe cine veghea, pentru cine avansa…As vrea sa fac multe…dar nu am putere pentru nimic. Orice fac…mi-e in gand fetita mea…minunea mea din burtica si luptatoarea mea din incubator: Gabriela Catalina

Aceste rinduri le scriam in urma cu aproximativ 2 saptamini. Din pacate nu pot posta nimic dar v-am citit povestile si va sunt alaturi tuturor. Am participat la ziua parintilor de inger in Baia Mare unde m-am simtit bine, dar sper ca anul viitor sa organizez aici la Satu Mare.
Sper ca in curand sa-mi rezolv problemele cu calculatorul si sa pot si eu posta .

Maine sunt patru saptamani de cand ai devenit un ingeras.
Te iubim si te vom iubii mereu.

abia imi pot stapani lacrimile scumpa Paula.....fiti tari si tb sa luptati pt ingerasul vostru.....pt ca mai tarziu sa ii daruiti un fratior sau surioara de care sa aiba grija .........durerea oricum ne va ramane mreu in suflete.....e f trist.azi fac o luna de cand mi-am vazut pt 1 si ultima data bebelul meu scump....care l-am nascut la numai 20 saptamani si care a fost asa de razboinic, dar in zadar..l-ar fi daramat saracutul teribilele malformatii
pt voi mamica si tatic de ingeras si mute multe ingerasilor nostri care acum cred k zburda printr noruleti si se uita la noi si se roaga sa ne fie bine ..sa trecem peste..si au grija sa ne puna o vorba buna la DD sa le dea cate un fratior pe pamannt

O imbratisare mare pentru tine Paula si sotul tau
Gabriela Catalina esti acolo, in Ceata de Ingerasi, deja ai primit balonasul de la scumpii tai parinti.
Paula ce mamica puternica esti si e un lucru extraordinar ca ati reusit sa va bucurati de Gabriela, mica voastra luptatoare, acea bucurie atat de dureroasa, de sfasietoare...
Sa/ti dea Dumnezeu putere, credinta si, incet, incet va aparea si speranta, trimisa de ingerasul tau iubit. Noi suntem mai protejati acum, ca avem Acolo, Sus, sufletele noastre, vietile noastre, scumpii nostri copii, care ne iubesc cu o Iubire pe care noi de/abia o banuim.
pentru voi dragi parinti
Pentru frumoasa ingerasa

Paula draga,

se cam aseamana povestile ingeraselor noastre. offf, ce mutl doare. t eimbratisez si ma rog sa fii tare.dorul de ea, dorul de ce putea fi....astea nu trec. doar, invat sa traiesc cu dorul ala imens in suflet si sa astept.

ai grija de tine.

BUNA Paula,ma bucur mult pt. ca ti-ai facut curaj sa ne povestesti durerea ta.Cu toate stim ca este foarte greu,dar numai vorbind despre durerea din suflet vom putea merge mai departe.Regret nespus de mult pt. ca a trebuit sa cunosti aceasta durere.Numai DD stie de ce ne da asa ceva si tot EL ne si raspunde prin tot ceea ce ne inconjoara.
sanatate maxima.pupici

Te imbratise draga Paula ,si-mi pare rau de peirderea suferita !
Sper din tot sufletul ca aici sa-ti gasesti un pic de alinare ,aici unde-ti poti jeli puiul ,fara ca nimeni sa te opreasca ,unde amintirea ei este mai vie ca niciodata !
Si unde mai mult ca sigur vei invata sa mergi mai departe ,cu fetita ta in suflet ,sa te ridici pentru ea ,sa-ti continui viata ,pentru ea si mai ales pentru voi !
Sigur ingerasa ta este fericita si va iubeste enorm de acolo de sus ,si in fiecare clipa va ocroteste !
Calde imbratisari ...Si pentru scumpa ta luptatoare ,o inima de eroina ,mii de flori si pupici dulci !

Paula, imi pare rau pentru pierderea ta....e foarte greu pentru noi, parintii de ingerasi...Va doresc sa fiti puternici si sa pastrati in suflet cu drag amintirile cu printesa voastra, ai noroc ca i-ai intalnit privirea, ca ti-a zambit, ca te-a strans de manuta....eu nu i-am vazu nici macar ochisorii deschisi puiului meu...
Te imbratisez si ma rog pt ingerasa voastra

Paula, draga mea da-mi voie sa iti ofer o calda si mare . Imi pare tare rau pentru pierderea ta...imi pare tare rau ca si tu esti mamica de .
dar ma bucur ca ai reusit sa ne povestesti si noua despre micuta ta minune.
Cat de greu este pentru noi parintii de ....singura noastra " consolare " daca ii pot spune asa...este ca nostrii nu mai sufera si ca acolo sus le este bine...Asa cum spune copilasul meu Bogdan " mami acum avem 2 pazitori: pe cel ce DD ni l-a dat la fiecare la nastere si pe Iusti....fratiorul meu "

Multe multe pentru tine , iar micutei tale zbor lin printre miile de

Draga mamica de ingeras Gabriela Catalina te cu multa caldura, echipa EMMA i ti spune bun venit in familia noastra si regreta ca a trebuit sa ne cunoastem asa.

Tu ii spui minunea ta Gabriela Catalina, e un nume minunat, eu am vazut pozele si da mi voie ca doar o data sa ii spun Alba ca Zapada pentru ca asa arata. O printesa care asteapta printul salvator sa o sarute ca sa revina la viata. Ei printesa ta a fost sarutata de DD care a luat o la el. Curaj mamica buna de ingeras, nimic nu este intamplator si intradevar Alba ca Zapada acum este intr un loc cu soare, nu cunoaste durerea ci doar iubirea si caldura ingerasilor dar si a voastra a parintilor ei. Aici vei gasi un strop de alinare, aici va fi un loc in care sa ii vb si sa o simti aproape de tine, ea este acum ingeras si te va veghea oriunde vei fi.
pentru Gabriela Catalina (Alba ca Zapada)

Draga mea Paula vad ca ai reusit sa scrii povestea ingerasei.
Dupa cum bine stii micuta ingerasa are creata o pagina cu povestioara ei si un balonas alb http://www.organizatiaemma.ro/node/590

Va multumesc pentru gandurile voastre, stiu ca nu sunt singura si stiu ca si eu la randul meu vreau sa va fiu alaturi la nevoie.
Multumesc pentru Alba ca Zapada, mi-a placut mult.
Ieri am fost la Oradea dupa rezultatul autopsiei, am sa va scriu detalii despre asta in alt mesaj, pt ca acum nu am timp(de azi am inceput serviciiul), iar de acasa din pacate nu pot posta nimic nici acum.

Fetita mea draga, azi e o luna de cand ai plecat la ingerasi. As vrea ca sa dea in cinstea ta si sa va bucurati impreuna. Te iubesc mult si mi-e dor de tine. Azi ma duc la tine la cimitir. Iti trimit mii de si si si iti multumesc ca aseara mi-ai trimis acea stea care ti-am cerut-o prin mesajul ce ti l-am scris aseara. Ma bucur mult si ca mi-ai aparut in vis, desi la sfarsitul visului ma anuntau ca ai plecat la cer, ma bucur ca te-am vazut in vis. Te pup papusica scumpa.

Mami cu tati sunt fericiti ca au avut un copil asa de frumos si de perfect. -te pentru noi sa putem trai fara tine.

Draga mea, sunt alaturi de tine cu tot sufletul
A trecut atat de putin timp de cand micuta Gabriela zburda printre norisori , dar nu uita niciodata, Dumnezeu e langa ea, o iubeste si ii ofera toata atentia....
Zambeste-i micutei tale si ea iti va raspunde....
Iubeste-o fara incetare si ea iti va trimite multaaa iubire din Ceruri....
Aminteste-ti frumos de ea si ea iti va aparea in vis....
Cu tot dragul iti trimit o
Si pentru o din suflet...
Bia

Din rezultatul autopsiei a reesit clar ca fetita mea nu a murit din cauza trombofiliei asa cum se banuia ci din contra a suferit mici hemoragii repetate la nivelul creierului, rinichilor si plamanilor. E tare dureros mai ales ca am auzit si varianata ca daca as fi nascut-o cu cezariana (asa cum am aflat ca e in protocoalele de obstretrica la prematuri) poate ar fi trait. Din pacate am auzit ca se prefera nasterea naturala la copii asa prematuri pentru a da posibilitatea mamei de a avea cat de repede alti copii, daca si asa nu este sigur ca acel copil va supravietui, dar eu ma intreb: EI NU ISI DAU SEAMA CA DUPA CEZARIANA O MAMA ORICUM SE REFACE, MAI GREU DAR SE REFACE, PE CAND DUPA MOARTEA UNUI COPIL ACEA MAMA NU VA MAI FI NICIODATA ACEEASI SI VA RAMANE MARCATA PE VIATA? Sunt constienta ca nici atunci nu imi puteau niciunde in lume garanta ca fetita mea ar fi trait, dar ar fi avut ceva mai multe sanse. Dar acum orice as face, orice as afla nu ar aduce-o inapoi. Gandul si sufletul imi sunt tot la fetita mea scumpa, perfecta, sanatoasa ... ce n-as da sa o aduc inapoi. Mi s-a spus ca pot avea copii sanatosi, doar ca de aceasta data voi incepe tratamentul cu anticoagulant inainte de sarcina. Dna dr e foarte optimista, sotul la fel, dar la mine in suflet mai exista indoieli.
Sunt multe mame de astfel de ingerasi si vreau sa le ajut, dar nu numai pe ele ci si pe acele mame descurajate care stau langa copiii lor care lupta pentru viata. O poveste foarte dureroasa am considerata cea a unei dne dr neonatolog care a nascut prematur si nu si-a putut salva propria ei fetita... a salvat pana atunci atati copii dar pe a ei nu a putut. Ma intreb ce poate fi mai dureros? Mai ales ca a luptat alaturi de ea atat in calitate de medic cat si in calitate de mama. Nu va cunosc dna dr, dar va apreciez .
Sotul meu azi merge la cardiolog, de cand ne-a murit fetita se simte din ce in ce mai rau... sper sa nu plece la Gabriela ca atunci eu voi fi la pamant. Intotdeauna m-am considerat foarte norocoasa cu sotul pe care il am (desi si pe el era sa il pierd intr-un accident de masina la 7 luni de la casatorie) si in aceasta perioada mi-a fost alaturi dar
cred ca eu nu i-am fost alaturi asa cum ar fi trebuit si asa cum merita. Si el e distrus si sufera atat de mult chiar daca lumea nu isi da seama ca sufera pe interior.

Fetita mea, azi e o luna de cand te-am adus acasa, dar nu asa cum mi-as fi dorit ci intr-un sicriuas mic alb. Stateai langa mine, dar nu plangea, nu te miscai… ce dureros, dar macar erai langa mine si te puteam pupa, te puteam mangaia… acum nu pot decat sa iti spun te iubesc si sa sper ca ma auzi. Mi-e tare dor de tine.

Tot azi e o luna de cand a alta mamica devenea mamica de inger si nu de un inger ci de 2 ingerase frumoase. Amalia nu stiu daca vei citi aceste randuri, dar azi gandul imi zboara la tine. Pe la ora asta prima dintre ingerase pleca la cer, ca doar la cateva ore dupa sa plece si surioara ei geamana. Stiu ce durere a fost in sufletul tau atunci cand ne-am intalnit si micta ta plecase deja la cer si stiu ca ti-am spus sa fi increzatoare si sa ii transmiti energie pozitiva celeilalte fetite, dar din pacate ea nu a putut fara surioara ei si a urmat-o. Ma bucur ca Alexandra iti mai alina suferinta si te consoleaza gandul ca o ai. Ingerasele noastre se joaca impreuna ca au pornit la cer din acelasi loc si aproape deodata asa cum au si ajuns pe aceasta lume.

Printesa noastra, ne e tare dor de tine. Sunt trista ca nu te mai aud plangand, ca nu te mai pot mangaia sau macar privi. Atat de mult mi-ar fi placut sa te vad crescand. Nu ma obisnuiesc nicicum cu gandul ca nu voi avea parte de toate astea. Te imbratiseaza mami si iti trimite mii de pupici. Da-mi putere sa nu mai plang ca stiu ca nu esti fericita cand plang. La noapte ai fi implinit 7 saptamani, cum trece timpul... si deja nu mai esti langa noi de 5 saptamani. Te iubesc printesa mica.

draga mea vin si eu cu un sincer imi pare rau pentru tine , pentru voi, stiu ce simti , stiu cum este , o durere pe care o o poti stinge cu nimic , este copilasul tau , este sufletul tau care ai vrut sa fie langa voi sa puteti sa ii oferiti tot , imi pare nespus de rau sa iti spun bine ai venit in familia EMMA , dar asta este trebe sa o fac pentru ca ai venit printre noi , iti doresc multa alinare in sufletul tau greu incercat, putere pentru a putea merge maideparte , si credinta care trebe sa ne- pastram mereu , Dumnezeu stie ce face mereu si trebe sa avem incredere in el , draga mea aici vei putea sa ii scrii Gabrielei tot ce simti pentru ea , tot ce vrei ca ea sa stie ca nimeni sa nu te judece , poti sa spui tot ce simti noi cele de aici vom fi mereu alaturi de sufletul tau , este greu dar din pacate nu putem face nimic ei au plecat de langa noi , iar noi am ramas aici cu un gol imens in suflet, scumpa Gabriela , zbor lin, lumina vesnica , odihna in liniste si pace si mii de .

Draga Paula, imi pare nespus de rau pentru pierderea voastra ...
Am lipsit un picut de pe forum si ma uit acum cu disperare la cat de multe povesti au aparut intr-un timp atat de scurt
Iti doresc din tot sufletul multa putere si curaj pe mai departe, iar sotului tau ii doresc multa multa sanatate si sa va puteti bucura si de ingerasi aici, pe pamant

Gabriela Catalina, iti doresc zbor lin printre stelute si .... hai vino la mami in vis sa-i mai alini dorul de tine

Printesa noastra, mi-e tare dor de tine, azi sunt 7 saptamani de cand te-am adus pe lume, dar sunt si 5 saptamani de cand te-am adus acasa, din pacate in sicriu. As vrea sa te aduc inapoi, dar stiu ca nu pot. Te iubesc si te voi iubi mereu, esti si vei ramane copilul meu preferat. Si tati sufera mult ca nu te vedem crescand, dar stim ca tie iti e mai bine acolo sus in cer. Aseara mami s-a rugat pentru tine si pentru toti ingerasii. Iti trimite mami mii de pupici si ar vrea sa te imbratiseze. Mami nu vrea sa dar nu intotdeauna reuseste. Multumesc ca apar pe cer seara si luminezi geamul nostru cu o . Esti cel mai frumos si mai iubit . Ce trece timpul ... doar pentru mine s-a oprit parca, mereu am impresia ca e luna aprilie cand te-am nascut... ce dor imi e de tine , mami te si se pentru tine, iar pe tine te rugam sa ne dai puterea de a merge mai departe.

Draga mea stiu ca este foarte greu , uneori simti ca durerea te sufoca iti trimit o mareee cu multa putere de la mine , draga mea incearca putin sa te linistesti , scumpa ta vrea sa fii bine stii asa se zice ca daca noi suferim sufera si ei , vreau sa stii ca nu trebe sa lasi durerea sa devina mai mare decat iubirea pentru scumpa ta Gabriela , cu siguranta ea te vegeaza de acolo de sus ii este mult mai bine , Dumnezeu nu lasa copilasi sa sufere draga mea , sunt aici alaturi de tine , iti daruiesc multa putere , liniste sufleteasca si alinare , scumpei tale , multe .