"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Te iubesc scumpa mea fetita! Te rog din suflet sa ai grija de noi toti. Te pup dulce pe fruntica ... ce dor mi-e sa te pup
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Te iubesc scumpa mea mai este o saptamana pana sa fi implinit tu 3 anisori! Te iubesc cat nu se poate spune in cuvinte si ne lipsesti. Surioara ta a primit pe crestet un pupic de la Dani, baietelul de o varsta cu tine din vecini de tusi ... de fiecare data cand ii vad impreuna ma gandesc la voi doua impreuna
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Scumpa mea printesa te ador, ma gandesc la tine cu tristete ca nu te pot strange in brate. Abia astept sa mergem la tine, de ziua ta vom fi acolo ... sa iti spunem La multi ani eterni!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
...nu-ti pot dori decat liniste sufleteasca si putere...te imbratisez cu ochii inlacrimati...
AMALIA, mama ingerasei SOFIA IOANA....plecata mult prea devreme .... ...Ma prefac puternica, ma imbarbatez cand mi-e greu si ma fac ca ma tin singura in brate, si-mi sterg lacrimile sa redevin puternica....
Paula am trecut si eu pe aici sa te imbratisez si sa fiu alaturi de tine !!
"Daca ai sti CINE merge langa tine , pe drumul care l-ai ales ,frica ar fi imposibila ." - un Curs de miracole Daniel-Matei - ingerul meu, ce merge cu mine in fiecare clipa pe drumul care l-am ales
Draga Paula, echipa E.M.M.A. este alaturi de tine, iti trimitem ganduri bune, putere si calde imbratisari. Ingerasei gingase Gabriela Catalina ii trimitem mii de si . Zbor lin si Lumina vesnica!
Scumpa mea ... de 23h imi propun sa iti scriu ... dar a fost o zi tare plina ... chiar daca gandul mi-a fost mai tot timpul la tine
imi amintesc cu drag, fericirea cu care acum 3 ani si 23h te aduceam pe lume ... a fost si va ramane un sentiment unic ... te iubesc si azi ... chiar daca diferit ... pentru mine a fost zi de sarbatoare
pt ca sunt sambetele mortilor azi am ridicat paus dupa voi: tu, tati, toti bunicii mei plecati, unchiul si matusile mele Cici si Cica ...
Azi nu puteam fi trista, pt mine ziua in care te-ai nascut e una fericita! La multi ani Eterni draga si scumpa mea fetita!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Scumpa mea ... acum 3 ani pe vremea asta eram asa de fericiti ... eram pe deplin fericiti eram noi 2 si tu sufletel erai mai luptatoare ca niciodata in incubator, respirai singura si ne zambeai, noi am fost sa iti cumparam cele necesare, iar in acea zi tata a avut sansa sa te vada de 2 ori din care o data pe burtica ca o broscuta ce mult iti placea sa stai asa ... atunci a avut ocazia sa te vada, radeam si eram fericiti!!! nimic nu prevestea ca peste nici 24 ore vom deveni ... parinti de inger ... ... nu stiam atunci ca vom cunoaste acea durere de nedescris care ne va marca pe veci viata, care nu trece, doar se transforma, care ne va schimba si care nu ne va lasa vreodata sa fim pe deplin fericiti ...
Acum la 3 ani de la cea mai fericita zi din viata mea ... vreau sa sti draga mea ca te iubesc, continui sa te port adanc in sufletul si gandul meu ... ca desi nu am timp sa iti scriu cat as vrea tu reprezinti acea parte importanta din mine. Te iubesc si te voi iubi mereu!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Scumpa mea azi se implinesc 3 ani fra tine ... mi-e dor si doare ... acum 3 ani a inceput ziua la fel ca si celalalte ca la ora asta sa inceapa cosmarul ... sa fie inceputul sfarsitului ... era sarbatorita prima data ziua tatalui ... tata nu poate sa uite asta ... Te iubim si ne e dor de tine frumos
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
venire ta pe lume a fost un dar ceresc.. . plecarea ta ne-a lasat ...un gol imens .Nu te vom uita niciodata ingerasul meu OCTAVIAN-GABRIEL. mami si tati te vor purta mereu in sufletul lor 12-08-2006 - 24-10-2006
Imi pare rau mamicuto. Zbor lin Gabrielei! Ingerasul nostru Maria are azi 2 saptamani de cand a plecat de langa noi...
viewtopic.php?f=12&t=2113&p=99142#p99142 Zbor lin puiuta noastra Maria si fratiorul/surioara ei. Pe 1 Aprilie 2014 a venit pe lume baietelul nostru iubit, cel ce mi-a adus pace in suflet dupa pierderea Mariucai
Scumpa mea, de cand imi doresc sa iti scriu macar 2 randuri ... mi-e tare dor de tine ... mi-ar place sa am timp sa iti scriu macar cateva randuri zilnic, dar nu am timp de nimic, Natalia e totalmente dependenta de mine, nici de mancat nu apuc mai mult de 5-9 ori pe saptamana sa mananc, dar sigur vor veni si zile mai bune. Acum pt ca surioara ta mi-e in brate si nu mai are rabdare iti voi spune doar TE IUBESC!
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Te iubesc ingerul meu drag. Azi in parc cu Natalia a fost o fetita de aproape 3 anisori ... inevitabil ma gandeam ca puteati fi voi doua. Te port in suflet mereu
Paula mamica GABRIELEI fetita cerului 27.04-09.05.2010 Te vom iubi mereu, esti primul nostru puiut http://ingerasulgabriela.blogspot.com/ NATALIA 30.03.2012 LAURA 27.09.2014
Scumpa mea sunt tare incantata si fericita pt darurile care le-am facut in aceasta noapte pt parintii de ingeri. Te iubesc tare mult sufletelul lui mami