"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
Calin Gabriel...un pui mic si drag pe care l-am asteptat cu atata vibratie...!Si a venit intr-o frumoasa zi de 11 ianuarie 2008...caci Dumnezeu a fost bun si ni l-a trimis...apoi a plecat...caci Dumnezeu a fost bun si l-a luat pentru a-l coplesi cu dragostea Lui...noi am ramas aici si il purtam doar in gandurile si in rugaciunile noastre...doar in fiecare secunda a vietii noastre atat de goale...! Calin Gabriel, te iubim! Mama si tata
M-am gandit sa va fac cunostinta cu puiul nostru drag...cu ingerasul nostru preaiubit...cu dorul nostru vesnic...si am sa va astern aici "povestea" noastra asa cum am scris-o pentru prima data Biancai...la putin timp dupa ce am inceput...o viata trista, goala, pustie...
Mi-e foarte greu sa pornesc in scrierea acestor randuri. Poate pentru ca experienta mea e inca prea proaspata si cuvintele imi sunt zbuciumate parca de sentimente prea puternice si poate contracditorii uneori...Inca as vrea sa ma trezesc din acest cosmar,sa zambesc,sa-mi mangai burtica si sa-i cant puiului meu "Noi suntem piticii"-cantecelul la care reactiona imediat dandu-mi semne din burtica... Eu sunt Angela, iar puiul meu Calin Gabriel s-a nascut in data de 11 ianuarie 2008. A stat cu noi doar cateva ore dupa care s-a dus la Doamne Doamne...Imi vine in continuare sa strig "DE CE?", dar apoi realizez ca nu are cine sa imi raspunda si apoi...si daca ar face-o cineva, mi-ar alina oare cu ceva sufletul? mi-ar aduce oare asta puiul inapoi? NU. NU. NU. Durerea ramane acolo, puiutul nostru ramane inger printre ingeri,noi ramanem aici asteptand sa treaca timpul...si atat. Povestea noastra...Am pierdut prima sarcina in 2006, sarcina 8 saptamani oprita in evolutie. Am trecut destul de usor peste acel moment(zic acum) mai ales ca s-a intamplat cu 3 saptamani inainte de nunta noastra. Am inteles atunci ca poate nu a fost momentul...a urmat nunta, am devenit familia care de acum isi dorea nespus de mult un pui. Au trecut lunile si in iunie 2007 am aflat cu imensa bucurie ca sunt insarcinata. In perioada dintre sarcini am facut analize peste analize, teste genetice si absolut totul pentru ane asigura ca va fi bine. Toate au iesit bune. Medicul a hotarat totusi sa fac din saptamana 5 de sarcina tratament de sustinere a ei avand sarcina oprita in evolutie anterior. Am urmat tratamentul,m-am simtit bine pe parcursul sarcinii,nu am facut nimic din ceea ce ar putea afecta bebele...nu efort,nu medicamente,nu cafea, nu tigari(ma lasasem de fumat cam de 2 ani),nu vopsit...chiar am fost dincolo de limite cu precautia. La 20 de saptamani au aparut primele contractii. M-am internat in spital,medicamente, perfuzii...Apoi a fost bine.Am mers din nou la scoala(sunt invatatoare),dar am fost din nou foarte atenta cu efortul. Si chiar ne-am simtit bine. Bebele era vioi in burtica,vorbeam,cantam,ne jucam toti trei...EL,mamica si taticul lui. Analizele ieseau in continuare bune,la ecografii imi spunea medicul mereu ca se dezvolta foarte bine si chiar peste varsta gestationala. Avea greutate foarte buna si mai ales...era vioi! La 29 de saptamani au reaparut contractiile. Din nou spital,medicamentatie,perfuzii si clar de acum repaus la pat!Bebe in continuare vioi si se dezvolta bine.Am facut injectii pentru maturarea plamanilor deoarece ne asteptam la o nastere prematura din cauza contractiilor. Si asa a fost. Exact in ziua in care intram in saptamana 35 au pornit brusc durerile foarte mari. N-am avut un travaliu normal. Contractiile au pornit dintr-o data foarte puternice si foarte dese. Am ajuns la spital in maxim 20 de minute intelegand din prima clipa ca urma sa nasc.Nu eram foarte speriata pentru ca la ultima ecografie vazusem ca bebele era bine,avea aproximativ 2kg si 400g, erau 7 luni si jumatate-date care nu anuntau nimic rau. Da,o nastere prematura,dar...cati copii nu se nasc la 7 luni si nu e nici o problema...Asadar am ajuns la spital si eu si medicul.Contractiile erau extrem de dureroase,mi s-a rupt apa si in secunda aceea l-am rugat sa imi faca cezariana. Nu stiu de ce. Eu ma gandisem inainte la nasterea naturala cu toate argumentele citite...ce e natural e natural, mai bine pentru bebe,refacerea mai usoara a mamei, bla-bla-bla...!!! Nu a aceeptat cezariana spunand ca nu are acceptul sefului clinicii. Trebuia sa incerc sa nasc natural si daca nu...cezariana. Era ora 17. Vineri. Am ajuns in sala de travaliu cu dilatatie 12 la nici o ora de la pornirea contractiilor. Travaliu precipitat. Si...trebuia sa nasc. Durerile nu au fost diminuate nici dupa 2 doze de anestezie peridurala. In sala de travaliu dommul doctor avea inca o pacienta. Cred ca acesta a fost motivul pentru care nu a intrat cu mine in operatie din prima clipa. Femeia a nascut, eu continuam sa fiu urcata pe masa si data jos, impingeam degeaba, bebele nu cobora, eu nu mai aveam puteri si dupa 4 ore...PATRU ORE...am ajuns pe masa de operatie. A treia doza de anestezie si...la ora 21 puiutul nostru, Calin Gabriel a venit pe lume. A plans, a fost preluat de neonatolog, curatat...Toate aceste imagini le vad acum parca in reluare. Eram legata pe masa de operatie si ma uitam cumva peste cap ca sa-mi vad puiul. Am auzit ceva discutii depre niste secretii care nu pareau in regula. M-am speriat,dar apoi a fost curatat si l-au adus deasupra mea sa il vad. Era asa de frumos puiul meu!!! Avea o culoare foarte buna, 2kg 350g si m-au asigurat ca e bine. N-am apucat sa-l tin in brate caci l-au dus la incubator iar pe mine cu targa in salon. Sotul meu a fost cel care m-a mutat de pe masa de oparatie pe targa si apoi de pe targa pe patul din salon...ce imagini trebuie sa aiba!!!! Dar era asa de fericit...i se nascuse baiatul! Iar eu am fost cea mai fericita femeie de pe pamant prêt de cateva ore. Sotul meu si mama mea au stat cu mine pana la miezul noptii si bineinteles ca apucasem sa anuntam lumea despre minunea care a venit pe lume!!! Sotul a mers sa-i faca poze puiutului si i-au spus ca e bine si o sa-l aduca dimineata in salon. N-a mai fost asa…La jumatate de ora dupa miezul noptii o asistenta a venit sa-mi ceara numarul de telefon al sotului. L-au chemat inapoi la spital deoarece bebele nu era bine. Mie nu mi-au spus nimic desi am simtit ca ceva rau se intampla din moment de il cautau pe sotul meu. Din acea secunda durerea a fost groaznica…fiecare clipa a fost un veac,nimeni nu a venit sa-mi spuna ce se petrece,nu ma puteam misca operata fiind,ma rugam doar sa fie bine si atat. La ora 4 dimineata a venit sotul meu in salon sa-mi spuna ca ceva nu e in regula cu copilasul nostrum,dar ca medicii incearca s ail satbilizeze. De fapt el statuse pana atunci la terapie intensiva cu micutul nostrum vazandu-l cum se stinge. Cata DURERE a putut oare sa simta acest tata care in urma cu doar cateva ore era atat de fericit!!!!???? Mie nu mi-a spus decat dimineata la ora 9. Dar eu stiam…STIAM. O mama nu are nevoie de cuvinte – am aflat asta in acea noapte cumplita cand puiul nostru s-a facut ingeras printre ingeri! Din acel moment TOTUL s-a prabusit! Vise,sperante,bucurie,fericire,iubire,lumina,veselie,mandrie…toates-au transformat intr-un cosmar fara de sfarsit,in durere,in neputinta,in lacrimi,in revolta,in groaza,in intuneric…! Ce a urmat?
-am stat imobilizata la pat uitandu-ma la colega de salon cum isi strangea in brate fetita (era dreptul ei la fericire,dar plangea si ea alaturi de mine) -sotul,mama,soacra mea au fost alaturi de mine,dar durerea lor nu facea decat sa amplifice durerea si disperarea mea -am asteptat raspunsuri…am primit doar supozitii despre ce s-ar fi putut intampla…poate ca a avut suferinta fetala in timpul travaliului ( varianta cea mai vehiculata si care ar fi putut fi evitata daca mi se facea cezariana imediat!!!!!!!!!!!!!! ) , poate ca a avut o infectie, poate ca a avut vreo malformatie….poate….POATE…. Dar ce au uitat sa-mi spuna a fost ca puiul meu a avut un suflet si dreptul la viata. Dumnezeu i-a dat suflet…ce s-a intamplat apoi…cred eu ca a fost totusi o eroare umana. Nu am cum sa demonstrez asta si nici nu ma ajuata sa-mi aduc puiul inapoi. Sotul meu a fost impreuna cu medicul neonatolog sa-i faca puiului necropsia ( ce cuvant dur si urat pus alaturi de unul atat de sfant…PUI ). A aflat doar ca decesul a survenit din cauza unui stop cardio-respirator provocat de un infarct cerebral. N-a avut malformatii. Si chinul a continuat…taticul lui a trebuit sa-I faca cerificat de nasere, certificate de deces, sa se ocupe de inmormantarea lui fara preot caci n-a fost botezat,nu?! In tot acest timp eu am incercat sa gasesc motivatie pentru a ma mai ridica din acel pat de spital…Am plecat acasa goala. Fara puiul meu. As fi dat orice macar in burtica sa mi-l puna cineva inapoi daca nu in brate. Zilele ce au urmat nu le pot descrie. Nici nu are sens. Tot ce a fost frumos-daca pot spune asa- in acest cosmar a fost sustinerea totala pe care am avut-o din partea sotului meu iubit. Nu-mi va ajunge aceasta viata ca sa-i multumesc pentru ce a facut si ce face in continuare pentru mine!!!! Cumva timpul trece. Nu prea stiu cum. Au trecut trei saptamani si o zi. Puiutul nostru ar fi avut acum trei saptamani si o zi. Acum insa nu are o varsta. E vesnic. Acolo langa Doamne Doamne unde ne vom duce si noi intr-o zi sa ne reintalnim. Si viata ar trebui sa mearga mai departe…probabil ca asa e. Dar nu ne-a invatat inca nimeni cum sa traim fara puiul nostru drag. Trebuie sa invatam intai acest lucru si apoi poate ca vom reusi sa traim mai departe. Calin Gabriel este ingerasul nostru. Si in loc sa avem noi grija de EL- asta am fi stiut sa facem- acum va avea EL grija de noi. Il iubim nespus. Daca ar fi ramas cu noi i-am fi aratat asta asa cum ne pricepeam- vorbindu-i, cantandu-i, sarutandu-l, leganandu-l, tinandu-l in brate…. Acum…cum sa stim sa-i aratam toata iubirea ce i-o purtam?! Il purtam in suflet si in rugaciunile noastre. Este cu noi pretutindeni. Am fost la cimitir. Dar EL nu e acolo…Am aprins lumanari, i-am dus flori…caci asa stim noi oamenii. Dar puiutul nostru nu e acolo. EL sigur se afla intr-un loc mult mai frumos. Acolo la Doamne Doamne.
Cel mai frumos lucru spus in aceasta poveste trista a venit din partea unui copilas de 4 ani. Copilasul unei prietene. Mamica lui a incercat sa-i explice ce s-a intamplat cu bebele pe care el astepta sa-l vada dupa ce iese din burtica. Si i-a spus ca medicii nu au stiut sa-l ajute pe bebe sa ramana aici si ca acesta s-a facut atunci ingeras si s-a dus la Doamne Doamne. Copilasul a spus : “Stii mama, eu cred ca Doamne Doamne o sa-l repare si o sa-l trimita inapoi la Angela in burtica.” Si acesta este motorul care ma pune in miscare in fiecare dimineata. De acum am sa astept ca Doamne Doamne sa-l repare si sa-l trimita cand crede EL de cuviinta inapoi la mine in burtica. Sigur acest copilas a gandit mai simplu si mai curat decat putem sa o facem noi. Si sigur Dumnezeu va avea grija de noi. Si sigur toti copiii ingeri primesc de la Dumnezeu infinit mai multa dragoste decat le puteam oferi noi ca parinti…desi…ce greu ne este fara ingerasii nostri !!
Tuturor mamicilor si taticilor care trec prin astfel de clipe le doresc multa putere sis a caute cumva,undeva,candva, un motor care sa le puna viata in miscare mai departe. Bianca, tare as vrea sa ma implic in campania pornita de tine. Nu stiu cum. Nu stiu daca durerea mea poate fi cuiva de folos. Dar as vrea sa aflu daca pot ajuta cu ceva. Adresa mea este : angiflo@yahoo.com . Ma gandesc ca un lucru bun ar fi ca noi, mamicile fara copii, sa putem lua legatura una cu cealalta si poate sa ne sprijinim astfel.
CALIN GABRIEL, TE IUBIM! Mama si tata.
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Dureros de frumos, Angi! Si apropos de copilasul acela de 4 ani care spunea ca Doamne-Doamne o sa-l repare pe Calin si o sa-l trimita inapoi la tine in burtica, si eu am in poveste intelepciunea nevinovata a unei fetite de 5 ani. Eram internata cu Maya la Cluj, la terapie intensiva, iar in salon cu noi era si fetita asta, Alisia, suspecta de leucemie. Maya era monitorizata si era plina de electrozi si cabluri, iar pe monitor se vedea cum ii bate inimioara. Alisia m-a intrebat la un momentdat ce e "televizorul" ala si de ce e Maya "legata toata cu sarme". I-am explicat ca pe "televizor" vede doamna doctor cum ii bate inimioara puiului meu. Iar Alisia a mers mai departe si mi-a spus ca ea stie de ce piuiutul meu e cuplat numai la unul din cele doua "televizoare" din salon: celalalt "televizor" - spunea ea - era ca sa vada doamna doctor sufletelul omuletului meu, dar "Maya nu are probleme la sufletel. Are un sufletel curat, asa-i, Rita"? Am izbucnit in lacrimi si n-am avut puterea sa-i raspund ca are foarte mare dreptate. Sufletul puiutului meu cu ochi albastri era si este cat se poate de curat. Imi pare si acum atat de rau ca nu i-am raspuns fetitei! Era foarte atasata de Maya si de fiecare data cand puiul meu facea stop respirator (offf, cat de des!) Alisia se cuibarea in bratele mamei sale si o intreba din cinci in cinci secunde: "Mami, ce face Maya? Mami, asa-i ca Maya o sa fie bine?" Rita - mami de inger Maya
Draga mea Angela,sunt alaturi de tine cu sufletul,Dumnezeu sa-l ocrotesca pe Calin si pe toti ingerasii nostrii,sa te ajute sa duci mai usor aceasta durere.poate intr-o zii am sa va povestesc si eu drama prin care am trecut. te saruta cu drag Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
Draga mea prietena de suferinta Angela.( Pot sa spun asa ?) La intalnirea din 28 martie nu prea am vorbit erai foarte emotionata la fel si noi celelalte mamici de ingeri dar sa stii ca suntem alaturi de tine si de toate mamicile de ingeri.Incercam sa te incurajez sa nu mai plangi dar mi-am dat seama uitandu-ma in ochii tai ca mi-au dat si mie lacrimile deoarece durerea este inauntrul nostru si nu putem sa o stingem.Puteam sa plang fara sa-mi fie frica sau jena ca ma vede cineva si ca ma ia la intrebari , A fost o intalnire in grup in care nu-mi era jena sa plang deoarece toti cei din jurul meu ne intelegea acele lacrimi., acea durere din suflet. Te admir si pentru actiunea pe care ai facut-o de 9 martie stiind cat de greu este sa aduni mai multe persoane si cat necesita toata pregatirea si mai ales ca poti trece peste acel moment in care sperai din tot sufletul sa fie cat mai multi parinti de ingeri si ramai putin dezamagit ca nu au fost mai multi parinti. Cu mult drag Daniela
Draga mea Angela, M-a impresionat foarte mult trista ta poveste, atat de asemanatoare cu a mea.... Ma cheama tot Angela (primul nume) iar pe ingerasul nostru mic si iubit din Ceruri il cheama tot Gabriel....Valentin Gabriel....nascut mort la 40 saptamani, pe 22.10.2007. Nu mi-am revenit inca si nu stiu daca imi voi mai reveni vreodata. Ca si voi, ne-am bucurat atat de mult ca este baiat, sotul meu era atat de mandru...si era atat de vioi, vorbeam, cantam, dansam, faceam planuri...care s-au curmat atat de brusc si dureros.... Sa ne rugam acum la Arhanghelul Gavriil (ce nume frumos si din pacate n-au mai apucat sa fie botezati puiutii nostri) sa aiba grija de sufletelele lor acolo Sus...unde nu exista durere si suferinta...sa le spuna cat de mult ii iubim si ca nu ii vom uita niciodata.... Alaturi de tine, Angela - mami de ingeras
Buna Angela, sunt Stefania si ne-am intalnit pe 28 martie la terapia de grup, ne-am tinut de mana si am incercat sa te incurajez dar durerea ce o simteai tu o simteam si eu si a fost mai puternica decat dorinta de a-ti da putere. Ti-am citit trista poveste, probabil ai povestit ceva la intalnire dar de atata tristete in jur parca nici nu vroiam sa cred ca exista atata durere in sufletul fiecareia si totusi era adevarat.Eu cred ca ai plans cand ai scris trista intamplare din viata voastra si vreau sa sti ca am plans si eu cand am citito....si nu am facuto pentru ca sunt o persoana sensibila ci pentru ca asta am simtit. Vreau sa sti ca sunt alaturi de tine si de toate mamicile de ingerasi, simt ca voi cele trecute prin astfel de intamplari simtiti cu adevarat cea mai mare durere ce exista pe acest pamant...........acea de a-ti piede copilasul drag si sfant. Te imbratisez cu multa dragoste si caldura Stefania, mamica de ingeras.
Dragul meu copilas, astazi aici pe Pamant ai implinit 4 luni...nu stiu exact de ce iti spun tie asta, nu cred ca poti sa intelegi de ce oamenii simt nevoia sa masoare atat de crud si de dureros trecerea timpului...aici ai patru luni...acolo stiu ca esti vesnic...aici e dorul nostru care doare pe zi ce trece tot mai tare...acolo esti tu si tot ceea ce poate fi mai frumos, mai bun, mai cald, mai luminos, mai dumnezeiesc... Te iubim, puiul nostru drag asa cum n-am crezut ca se poate iubi...te iubim in fiecare secunda, te iubim pretutindeni, te iubim cu fiecare respiratie, te iubim in vis, te iubim cu fiecare rugaciune, te iubim...te iubim...te iubim !!! Esti totul pentru mine...orice lucru din preajma mea, orice fapt, orice persoana...toate isi pierd semnificatia atunci cand ma gandesc la tine...pentru mine, tu, dragul meu copilas, esti TOT ...si atunci cum sa-i inteleg pe cei care nu te vad, nu te simt, nu te cunosc...? inchid ochii si visez...e asa o zi frumoasa azi, 11 mai 2008...e soare, iar noi mergem la plimbare...toti trei...tu, mamica si taticul tau...uite mama copilasii cum se joaca, uite un cutu care se bucura ca poate adulmeca iarba verde, uite floricelele...vezi ce frumos miros au...uite porumbeii...vezi cum se iubesc...uite-o pe buni...ne asteapta de mult...hai mergi putin la ea in brate ca tare dor ii e de tine... Deschid ochii si...traiesc...e asa o zi trista azi, 11 mai 2008...am fost la cimitir...doar noi doi...mamica si taticul tau...ti-am dus floricele, pui, am aprins lumanari si am incercat sa fim cu tine...tare nu ne pricepem sa-ti fim aproape,pui...doar cu sufletul... dar...sa ne ierti, dragul nostru copilas...sa ne ierti ca nu suntem cu tine acolo...sa ne ierti ca aici unde am ramas Dumnezeu stie din ce motiv...aici facem doar cat ne pricepem... Te iubim, ne e dor de tine...si ne rugam la bunul Dumnezeu sa faca "traducerea" vorbeleor, gandurilor si faptelor noastre... Te sarutam cu drag si dor...Angela si Vlad, mamica si taticul tau...
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Iti multumesc pentru cuvintele tale de incurajare. Am citit povestea voastra trista si ma intristez si eu, imi aduc aminte din nou ca si cu ar fi azi toata suferinta pe care am trait-o si simtit-o si eu,chinul acela groaznic , ca Larisa e printre straini si eu in alta parte, si cine stia ce vor face cu ea,si eu nu-s acolo sa o apar, toata spaima si durerea aia , toate telefoanele si interventiile cu care am vrut sa aflu cum e puiul meu, si toate obstacolele celor care nu stiau ce suferinta e asta.Si din pacate spaima mea adeverita - nu au avut grija de ea - au infectat-o si nici cel putin n-au avut nici cea mai mica intentie sa o salveze. Si ce daca a avut o malformatie , erau obligati prin juramantul lui Hipocrate sa o ajute, avea dreptul la viata, si daca au operat-o si operatia a reusit de ce nu si-au facut datoria pana la capat. Un singur lucru mi-as fi dorit - ca doctorul sa-si recunoasca vina ,sa zica ca un copil - alta data ma voi stradui mai bine , ca nu se va mai intampla nimanui, dar in loc s-a debarasat de noi, ca sa nu-i moara in sectie,fara regrete,fara pic de suflet.Si n-au cum sa spuna ca nu-i infectie nosocomiala pentru ca stiu legea lucrand in domeniu,Larisa n-a fost o ora acasa,doar la spital de cand s-a nascut, si infectia e infectie indiferent ce microb a produs-o.De altfel e foarte greu sa demonstrezi ca-i greseala medicala.Macar doctorul tau a recunoscut ca a gresit, si poate alta data nu va mai face la fel,poate ca are sentimente umane, dar asta ce are? Nu de consolare, pentru ca nu-i consolare sa spuna ca alta data nu va gresi pentru ca asta nu te incalzeste cu nimic,si nu-ti mai aduce puiul inapoi, dar eu de aia vreau sa demonstrez ca a gresit si sa plateasca ,pentru ca n-as putea trai cu constiinta incarcata de moartea altor copii doar datorita faptului ca eu n-am facut nimica.Si daca vor sta 5 minute in spaima unui control, si vor face dezinfectie asa cum trebuie, si atunci am rezolvat ceva. Cel putin pe perioada aia nu vor mai muri copii din cauza asta. Din nou spun ca imi pare tare rau pentru voi, foarte multi copii prematuri fac hemoragie cerebrala din pacate.Am o colega , pe care tot Angela o cheama, si care la fel a avut o nastere groaznic de grea cu un copil foarte mare si la termen, la care deznodamantul a fost deosebit de tragic:s-a nascut fetita ,suferind foarte tare , a facut hemoragie cerebrala, a stat in coma profunda o luna de zile si per total hipoxia din nastere si hemoragia cerebrala au distrus-o: acum e intr-un scaun cu rotile, nu vorbeste, nu stie sa faca nimic, doar ca e prezenta fizic - Doamne ce durere mare si ce chin - si noua nici ca ne-ar fi pasat de toate astea doar sa ne avem copilasii cu noi, dar la Doamne Doamne i-a fost mai mila de ingerasii nostrii si de noi si i-a luat la El. V imbratisez cu drag ,Andrea.
Buna draga Angela, astazi de ziua ta ar fi trebuit sa fii cea mai fericita mamica din aceasta lume......dar din pacate esti mamica de ingeras si nu asa de fericita cum ar trebui sa fii, dar cu aceasta ocazie eu iti urez un calduros LA MULTI ANI multa sanatate pentru ca ai nevoie si sa ne rugam la Dumnezeu ca urmatorul bebe sa il lase acolo unde ii este locul, si este foarte dorit.........langa parintii lui ce il vor iubi foarte mult . . Cu drag Stefania, mamica de ingeras.
angela,e greu.. Chiar ma intreb uneori cum putem trai cu o asa durere in suflet???cum de rezistam in fata unui asa necaz??? Eu i-am scos cerificatul de deces,si a fst k un soc pt mine...si sa vad pe cerificatul ei de nastere ...DECEDAT.. Dar stiu k ingerasii nostri sunt fericiti acolo unde sunt.. si inca ceva...atunci dupa ce a murit bubu mi-a zis cineva "nu mai plange k ii ingreunezi aripile ingerasului tau si nu poate sa urce in cer"...si de fiecare data knd plang imi aduc aminte de vb asta...dar..nu prea reusesc sa ma stapanesc..
Angela,draga mea,Iti doresc din suflet LA MULTI ANI si Dumnezeu sa-ti faca cel mai frumos cadou un ,bebelus frumos si sanatos Te saruta cu drag Adriana
Adriana,mamica de inger Cosmin si de pui mic,Cristian-Florin
La mulţi ani! Din păcate nu ştiu ce să-ţi spun de teamă să nu spun ceva care să te deranjeze. Multă sănătate şi putere. Te sărut şi te îmbrăţişez cu multă căldură. Mihaela, mămica lui ANDREI.
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
Tocmai am vazut reportajul despre tine . Te felicit pentru taria cu care ai vorbit, eu nu am reusit. Iti doresc numai bine. Cu drag Stefania , mamica de ingeras.
Draga Angela! In primul rand iti multumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai adresat cu cateva zile in urma, in al doilea rand - La multi, multi ani fericiti si cu multe impliniri! Am vazut chiar acum povestea ta la televizor si imi pare foarte rau... Voi veni la intalnirea mamelor de ingerasi si sper sa am ocazia sa te cunosc. Imi doresc si eu din tot sufletul sa fiu voluntara EMMA, poate astfel mai putine mame vor pleca acasa cu mainile goale! Inca o data La multi ani si multumesc ca existi si ca ai avut curaj sa vorbesti, cu sufletul alaturi de tine, Mariana.
Angela, te-am văzut la TVR şi eşti o mamă ideală pentru orice copil, eşti puternică poţi fi dată oricând un exemplu pozitiv. Îngeraşii noştri cred că se joacă împreună acolo sus. Te îmbrăţişez cu mult drag şi respect, Mihaela, mămica lui ANDREI
Mihaela,- mamica lui ANDREI - viata, sufletul si tot ce inseamna mai frumos si pur si a doi Pui mici, plecati mult prea devreme; - mamica lui Christian - o minune blonda cu ochi albastrii care ne parfumeaza viata aici pe pamant.
LA MULTI ANI Angela, multi si fericiti. Multumim din suflet ca te-ai alaturat noua in aceasta campanie si esti o femeie atat de puternica, un exemplu pentru multe mame. Te imbratisez cu drag, Daniela Ginju
Dragele mele, va multumesc din suflet prntru cuvintele frumoase...calde...am simtit ca mi-ati fost alaturi atunci cand s-a difuzat materialul. Doamne...a fost cea mai trista si cea mai frumoasa zi de 27 mai din viata mea de pana acum...! Calinu mamii...in fiecare secunda gandul mi-a fost doar la tine...atata iubire am sa-ti dau...si atata mi-e de dor de tine! Te iubeste mama...si tata...si buni Maria...si buni Jeni...si bunu Puiu...si bunu Nelu...! Sufletelul meu drag...il rog pe bunul Dumnezeu sa aiba grija de tine pana ne vom revedea...si cat am sa mai raman aici pe Pamant am sa fac tot ce pot pentru a-ti cinsti memoria! Te iubim!
Angela, mama ingerasului Calin Gabriel si a unei minuni pe Pamant, Octavian Andrei
Am reusit sa te vad si eu in inregistrarea de la TVR. Ce frumoasa intimplare sa se difuzeze chiar azi filmuletul tau! Cred ca e un mare pas inainte pentru tine, ai avut curajul sa iti deschizi sufletul in fata camerelor, sa spui lumii povestea puiutul tau.
Iti doresc din tot sufletul "LA MULTI ANI", sanatate si sa iti implineasca D-zeu dorinta cit de repede. Cu drag,
Cami, Mama lui Victor, nascut fara viata pe 14 dec 2007, la 40S Mamica fericita a lui Ilann, nascut pe 30 aprilie 2009