"Căci, cel dispărut, dacă este venerat, este mai prezent
și mai puternic decât cel viu" Antoine de Saint-Exupery
"Poate că fiecare am venit cu o altă ambarcaţiune, dar acum suntem cu toţii
în aceeaşi barcă!" Martin Luther King Jr.
"Dacă vei rosti numele copilului meu, poate că voi plânge. Dacă nu îl vei
pomeni, mi se va frânge sufletul."
"Nicio talpă nu este atât de mică, încât să nu lase nici o urmă,
pe lumea asta!"
"Dă-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,
Curajul de a schimba ceea ce îmi stă în putinţă
Şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele!"
"Să nu lăsaţi niciodată ca durerea să devină
mai mare decât Iubirea"
Robert Binder
"A-ţi aminti este dureros
A uita este imposibil!"
"Lacrimile sunt limbajul tăcut al durerii".
"Absenţa sa este precum cerul,
prezentă pretutindeni."
"De câte ori ne amintim de cei plecaţi de lângă noi,
e ca şi cum ne-am
reîntâlni cu ei..."
"Dacă lacrimile ar putea înălţa o scară
şi amintirile o cărare, aş urca în
Rai şi te-aş aduce din nou acasă."
"Poate că stelele sunt de fapt nişte ferestre prin care cei dragi, ajunşi
acolo Sus, ne trimit lumină, ca să ştim că sunt fericiţi!"
"În cartea vieţii, un înger a scris despre naşterea copilului meu. Apoi,
închizând cartea, a murmurat: "Prea frumos pentru acest pământ!".
"Nu te-am ţinut în braţe, dar te simt
Nu ai vorbit, dar te aud
Nu te-am cunoscut, dar te iubesc."
The Escort Coalition Never Cries From Their Clients About Difficulty Of Plan Or Late Vehicle. Free Escorts City Expecting Their Clients Are Worked With In The Other State Or Countries, Jaipur Call Girl Number They Affirmation Clients That They Will Get Their Clients At The Most Strong.
Book Your Regarded Goes With At Sensible Costs From The City Escort Association. Get The Best Quality Assistance From This Decision Escorts In the City. Here Can Get To See Surprising Hot Women With Gigantic Dressing Sense And A Shocking Appearance That You Can't Get Your Eyes Off Them.