Dragi parinti de ingeri,
Am rugamintea sa parcurgeti mesajul de mai jos, primit de la Fundatia M.I.S.S. din SUA.
Este vorba despre un chestionar pe care avem (M.I.S.S. si E.M.M.A.) rugamintea sa-l completati, in vederea unui studiu de cercetare:
"Îi invităm pe cei cu vârsta peste 18 ani să participe la un studiu de cercetare menit să analizeze experienţele celor care au suferit o pierdere traumatizantă şi ireparabilă.
Studiul îşi propune să identifice efectele traumelor legate de pierderea celor dragi asupra persoanelor respective, a familiei şi a societăţii întregi, dar şi să îmbunătăţească standardele de asistenţă acordată celor care suferă o astfel de pierdere în România. De asemenea, un alt scop este acela de a aduce îmbunătăţiri unui model de asistenţă şi intervenţie umanitar care să încurajeze revenirea din toate punctele de vedere.
Echipa noastră este formată dintr-un cercetător cu experienţă (Dr. Joanne Cacciatore, specialist în tanatologie) şi un doctorand (Kara Thieleman, masterat în asistenţă socială) de la Universitatea de Stat Arizona care studiază subiectul deceselor traumatizante şi revenirea ulterioară.
Dacă vă hotărâţi să participaţi, trebuie să răspundeţi la întrebările dintr-un chestionar on-line a cărui completare va dura aproximativ 20-30 de minute.
Participarea la acest studiu este benevolă. În cazul în care alegeţi să nu participaţi sau să vă retrageţi din studiu în orice moment, nu se va aplica nicio penalizare şi nu veţi avea nimic de pierdut.
Dacă un participant nu se mai simte în largul lui, acesta va fi scos din studiu. Participanţii vor primi o listă de resurse care îi pot ajuta să depăşească momentele grele, cum ar fi informaţiile de contact ale E.M.M.A. şi ale Fundaţiei MISS.
Participând la acest proiect de cercetare, veţi avea ocazia să vă exprimaţi deschis sentimentele legate de decesul copilului dumneavoastră.
Aţi putea contribui şi la educarea şi pregătirea altora pentru a face faţă pierderilor suferite. Mai mult, ar putea ajuta alţi oameni în suferinţă să îşi înţeleagă propria durere.
Aceste date pot completa cunoştinţele ştiinţifice existente cu privire la asigurarea unor intervenţii competente pentru cei care trec prin experienţe traumatizante.
Nu putem şti de pe acum dacă veţi avea ceva de câştigat în urma participării la acest studiu. Bineînţeles, informaţiile obţinute din acest studiu pot fi folosite la nivel ştiinţific şi pot fi utile altora.
Participarea dumneavoastră nu presupune niciun risc previzibil. Dacă pe parcursul desfăşurării studiului cercetătorii vor afla informaţii noi care v-ar putea schimba în mod justificat decizia de a participa, veţi beneficia de informaţiile respective.
Toate informaţiile obţinute din chestionar vor fi păstrate într-un dulap închis sau vor fi stocate on-line în deplină siguranţă. Informaţiile, fără date de identificare, vor fi folosite la elaborarea unui document scris. Acest studiu poate sta la baza unor prezentări şi publicaţii ştiinţifice, dar toate răspunsurile vor fi anonime.
Dacă aveţi întrebări legate de studiul de cercetare, vă rugăm să contactaţi echipa de cercetare la numărul 602-574-1000 sau prin e-mail la adresa joanne.cacciatore@asu.edu. Dacă aveţi orice alte întrebări legate de drepturile dumneavoastră în calitate de respondent/participant la acest studiu sau dacă simţiţi că aţi fost expus unui risc, puteţi contacta Preşedintele Comitetului de Protecţie a Persoanelor, prin Biroul ASU de Integritate şi Asigurare a Calităţii Cercetării la numărul de telefon (480) 965-6788.
Completarea chestionarului va reprezenta acordul dumneavoastră de a participa.
Echipa de cercetare doreşte să mulţumească moderatorilor de forum voluntari ai Fundaţiei MISS, părinţilor îndureraţi care au oferit informaţii deosebit de valoroase şi au contribuit la realizarea instrumentului de cercetare pentru acest studiu.
MISS Foundation"
Pentru a ajunge la chestionar, dati click pe:
http://asupublicprograms.us.qualtrics.c ... P8VRmft9Rj
Va multumesc!